Călin Georgescu contestă controlul judiciar. Judecătoria Sectorului 1 schimbă termenul de la 3 la 5 martie

Călin Georgescu a depus o contestație în instanță împotriva controlului judiciar impus de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procesul a fost înregistrat la Judecătoria Sectorului 1 pe 28 februarie, iar inițial, instanța a fixat termenul de judecată pentru luni, 3 martie. Ulterior, acest termen a fost modificat, fiind reprogramat pentru miercuri, 5 martie, potrivit News.ro.
Prin această acțiune, Georgescu cere revocarea măsurii preventive și a restricțiilor asociate. Procurorii l-au pus sub acuzare pe 26 februarie pentru mai multe infracțiuni, printre care instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicare de informații false și fals în declarații legat de sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațiile de avere. Tot în aceeași zi, el a fost ridicat din trafic în baza unui mandat de aducere și audiat la Parchet.
Lista acuzațiilor aduse lui Georgescu include și inițierea sau sprijinirea unei organizații cu caracter fascist, rasist sau xenofob, promovarea în public a cultului unor persoane condamnate pentru crime de război, precum și susținerea unor doctrine extremiste.
foto: Inquam Photos / Octav Ganea