Monday, October 7, 2024
Jurnalism corect


Calea ferată Galați – Bârlad, grav avariată de inundații

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 16 septembrie 2024

Linia de cale ferată dintre Bârlad și Galați, în lungime de 109 kilometri, este grav avariată în mai multe porțiuni din cauza gravelor inundații care au afectat județele din nord-estul țării, relatează HotNews.ro.

Linia este operată de compania privată Transferoviar Călători, care estimează că pagubele din teren sunt de ordinul câtorva milioane de euro. Nouă trenuri circulau zilnic pe fiecare sens, dar nu vor reveni prea curând.

În unele locuri, calea ferată a rămas „suspendată” în aer, după ce s-a surpat terenul de sub ea, după cum se poate vedea din fotografiile transmise către HotNews.ro de reprezentanții Transferoviar.

Terasamentul a fost distrus în mai multe zone: Târgu Bujor, Berești, tunel Tălăsmani. Reprezentanții Transferoviar Infrastructură au spus pentru HotNews.ro că va fi nevoie de ample lucrări pentru ca circulația să poată fi reluată pe secția Galați-Bârlad.

Șapte oameni au murit ca urmare a inundațiilor

România sub ape. Acesta este peisajul sumbru din ultimele trei zile, marcate de inundații catastrofale în 28 de localități din șapte județe – Argeş, Bacău, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Timiş şi Vaslui. De asemenea, au fost afectate parţial sau total peste 5.000 de gospodării şi peste 15.000 persoane. Din păcate, pe lângă pabubele materiale însemnate, acestea au provocat moartea a șapte oameni.

În opt localităţi din județul (Griviţa, Bereşti, Cuza Vodă, Cudalbi, Tudor Vladimirescu, Băneasa, Vameş şi Slobozia Conachi), 121 de persoane şi 17 animale au fost salvate de forţele de intervenţie. De asemenea, în cinci localităţi – Docăneasa, Trestiana, Murgeni, Griviţa şi Zorleni – din judeţul Vaslui 46 de persoane au fost salvate.

Sursa foto: HotNews.ro

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW