Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Calea ferată București-Giurgiu. Un nou termen stabilit de CFR pentru finalizarea lucrărilor

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 7 august 2023

Lucrările pentru redeschiderea circulației feroviare între București și Giurgiu ar putea fi finalizate anul acesta, potrivit informațiilor transmise de CFR Infrastructură la solicitarea Mainnews.ro, în ciuda problemelor cu realizarea tablierelor metalice întâmpinate de constructor. 

După 18 ani de așteptare, trenurile ar putea circula din nou pe cea mai veche cale ferată construită în Țările Române – București-Giurgiu. Lucrările de modernizare, care cuprind și construcția unui nou pod peste râul Argeș, în localitatea Grădiștea, se apropie ușor ușor de final.

Marile semne de întrebare sunt însă legate de cele patru tabliere metalice. Publicația Club Feroviar a dezvăluit, la începutul acestui an, antreprenorul general al lucrării, Porr Construct (Austria), a notificat subcontractorul PAB Romania SRL din Arad cu privire la rezilierea contractului. În documentul respectiv, se aduc acuzații grave cu privire la întârzierile înregistrate de subantreprenor la livrarea armăturilor și a tablierelor metalice, dar și referitoare la calitatea necorespunzătoare a acestora.

Cu toate acestea, potrivit unui răspuns transmis de CFR SA la solicitarea Mainnews.ro, austriecii vor finaliza de montat cele patru tabliere până la sfârșitul lunii octombrie.

Conform aceleași surse, aflate în prezent într-un stadiu de aproximativ 76%, lucrările ar trebui finalizate până în luna decembrie a acestui an, cu circa 4 luni întârziere față de termenul inițial.

Urmează apoi să fie efectuate testele, care ar trebui să dureze o lună, iar apoi să fie introduse în circulație trenuri.

Comentarii