Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Cabinetul privat al medicului care era de gardă la Botoșani când a murit Alexandra, vandalizat/Mesajele afișate de protestatari

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 24 august 2023 Etichete: , , , ,

Cabinetul  medicului acuzat de moartea gravidei din Botoşani a fost vandalizat de protestatari, joi, 24 august. Informația a fost confirmată de Poliție, care a dispus verificări în acest caz. O parte din geamuri au fost sparte, iar pe pereţi şi ferestre a fost scris mesajul „Nu am aer! Alexandra”. 

Mai multe persoane au protestat patru zile la rând, după ce Alexandra, o tânăra gravidă de 25 ani, s-a prezentat la Maternitatea din Botoșani, cu dureri și sângerări, prezentand semnele unei sarcini oprite din evoluție. După ce a implorat să fie operată, fără să primească îngrijiri medicale timp de aproape șapte ori, potrivit inspectorilor sanitari, a decedat. Ministerul Sănătății, Colegiul Medicilor și Poliția fac anchete. Managerul spitalului Botoșani a fost demis, medicul curant al Alexadrei și cel care asigura garda în acel moment au fost suspendanți din funcție.

Pe lângă anchetele dispuse de autorități, familia Alexandrei va deschide proces spitalului Botoșani, potrivit Antena 3. Premierul Ciolacu a menționat, joi, 24 august, că Guvernul va oferi suma de 50.000 de lei, drept ajutor, pentru familia Alexandrei.

Pe internet, circulă o petiție numită generic „Nu am aer”(n.r. ultimele cuvinte ale Alexandrei)prin care se dorește schimbarea legislației, astfel încât gravidele din România să nu mai treacă prin astfel de momente sau mai grav, să moară în spitale.

CITEȘTE ȘI: Asociația Moașelor Independente: Viețile gravidelor nu trebuie să depindă de disponibilitatea medicilor/Principalele nereguli de la maternitățile din România

Sursă foto:  botosani24.ro

Comentarii