Bulgaria nu susține condițiile puse de Austria pentru aderarea la Schengen cu frontierele aeriene
Președintele Bulgariei, Rumen Radev, și premierul acestei țări, Nikolai Denkov, au calificat drept inacceptabile condițiile puse de Austria pentru aderarea la spațiul Schengen cu frontierele aeriene.
Austria a anunțat oficial, prin vocea ministrului de interne, Gerhard Karnen, flexibilizarea poziției privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen. Dacă până acum se opunea total oricărei extinderi a spațiului de liberă circulație la nivel european, executivul de la Viena ar accepta includerea celor două țări cu frontierele aeriene, însă pune condiții pentru ca acest lucru să se întâmple.
Karner solicită o protecție mai strictă a frontierelor externe, precum și readmisia solicitanților de azil care vin în Austria prin România și Bulgaria. Mai mult, ministrul austriac de interne a spus că a transmis Comisiei Europene „condiții clare” care trebuie puse în aplicare. În mod concret, Karner dorește triplarea poliției de frontieră și o modernizare tehnică a poliției de frontieră, în special la frontierele bulgaro-turce și româno-sârbe.
Președintele Bulgariei: Condițiile pe care ministrul le pune sunt inacceptabile
Bulgaria nu este însă de acord cu impunerea unor asemenea condiții, a declarat de președintele, Rumen Radev.
„Ceea ce spune ministrul de Interne al Austriei este un pas înainte, dar trebuie să fim foarte atenți. Este extrem de important pentru noi să deschidem granițele terestre. Condițiile pe care ministrul le pune sunt inacceptabile pentru Bulgaria”, a declarat Radev, potrivit presei de la Sofia.
Același lucru îl spune și premierul Bulgariei. Într-o declarație făcută la un post privat de televiziune, Nikolai Denkov a transmis că impunerea unor condiții suplimentare pentru Bulgaria și România nu este acceptabilă.
„Nu am discutat niciodată intrarea noastră în Schengen în acest fel și nu este acceptabilă. Nu este acceptabilă introducerea unor condiții suplimentare pentru Bulgaria și România. Ideea este să respectăm regulile regulamentului european, pe care deja le-am convenit. Dacă cineva dorește reguli specifice pentru Bulgaria, acest lucru este categoric inacceptabil”, a declarat premierul la bTV, potrivit Mediapool.bg.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin



