Buletin de București și CIM: Primăria lui Pandele știa despre azilul ororilor din localitate
Primăria orașului Voluntari, condusă de Florentin Pandele, a fost avertizată încă din ianuarie 2022 de un grup de cetățeni despre abuzurile care se întâmplau în Centrul Sfântul Gabriel cel Viteaz, relevă un document publicat de către Buletin de București și Centrul de Investigații Media. Nu este însă singura instituție care primise astfel de informații.
Ministerul Muncii (Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Ilfov, Autoritatea Națională de Plăți și Inspecție Socială, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copiilor și Adopții, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități), Ministerul Sănătății (Direcția de Sănătate Publică Ilfov), Ministerul Afacerilor Interne (Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență), Ministerul Mediului (Garda de Mediu), precum și alte instituții ale statului au avut pe masă, cel mai târziu în data de 17 ianuarie 2022, detalii clare despre relele tratamente la care erau supuși beneficiarii dintr-unul dintre cele trei azile din Ilfov, arată Buletin de București și Centrul de Investigații Media.
Informați de apariția centrului
Deranjați de vecinătatea cu centru „Sfântul Gabriel cel Viteaz”, care abia ce fusese deschis, pe 12 octombrie 2021, un grup de cetățeni a trimis un memoriu la Primăria Voluntari, întrebând dacă s-a schimbat destinația imobilului, arătând autorității locale că în casa de lângă ei au apărut „în jur de 20 de persoane cu dizabilități și personal auxiliar aferent”. Aceeași petiție este transmisă și la Direcția de Sănătate Publică Ilfov.
Deși nu au primit răspuns în termenul legal de 30 zile, aceiași vecini semnalează Primăriei Voluntari, în 5 noiembrie 2021, disconfortul creat de faptul că vila în care funcționează centrul nu este racordată la canalizare.
În 22 noiembrie 2021, Primăria Voluntari primește o nouă adresă. De data asta, din partea unui grup mai mare de cetățeni care locuiesc în vecinătatea centrului. Cu toții se plâng de același miros pestilențial emanat de la improvizația de la canalizare. Aceeași adresă este transmisă și Gărzii de Mediu, precum și DSP Voluntari, căci petiționarii se plâng și că le-ar putea fi afectată sănătatea.
Abuzurile, semnalate de cetățeni
După sărbătorile de iarna lui 2021, în 17 ianuarie 2022, asistați deja de o casă de avocatură, vecinii deja disperați întocmesc o adresă-mamut pe care o trimit către toate instituțiile care, potrivit legii, ar fi trebuit să verifice tot ce se întâmplă în centrul Sfântul Gabriel cel Viteaz de peste gard de ei.
În adresa către Primăria Voluntari, petiționarii scriau explicit că, încă din toamna anului 2021, au sesizat „existența unor zgomote puternice care sugerau suferința și/sau agresivitatea persoanelor aflate în interiorul imobilului (țipete, urlete extrem de puternice)”.
Simultan, aceeași adresă este transmisă și Ministerul Muncii, DSP Ilfov și Poliției Ilfov, precum și altor instituții cu atribuții în verificarea celor ce se petrec în centrul de lângă ei.
Florentin Pandele: Nu aveam nicio cunoștință
În ciuda faptului că cetățenii îi semnalaseră prin mai multe petiții, inclusiv abuzurile care se petreceau în centrul din Voluntari, primarul Florentin Pandele a declarat, în urma declanșării scandalului, că nu avea habar.
„Nu aveam nicio cunoștință. Dacă aș fi știut, cu siguranță aș fi întreprins ceva. Nu avem atribuții în acest sens nici eu și nici celelalte departamente care sunt în subordinea primarului, dar cu siguranță aș fi anunțat instituțiile statului abilitate în acest sens”, a susținut Pandele, la Europa FM.
Legăturile cu Gabriela Firea
Centrul din Voluntari era controlat, prin intermediul Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz, de Ștefan Godei, fost șef al tineretului PSD din Ilfov și fost șofer în Primăria Capitalei în timpul administrației Firea.
Din conducerea ONG-ului făcea parte și Ligia Gheorghe, foarte bună prietenă a Gabrielei Firea și consilier personal al acesteia la Ministerul Familiei.
Comentarii