Thursday, December 2, 2021
Jurnalism corect


Bugetul multianual al UE nu va primi votul din partea Parlamentului European dacă propunerea nu va fi îmbunătăţită

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 23 iulie 2020 Etichete: , , ,

Parlamentul European nu va aproba bugetul multianual pentru 2021-2027 dacă propunerea nu va fi îmbunătăţită. Conform legislativului european, în bugetul pe termen lung al UE sunt făcute reduceri de sume pe anumite programe viitoare şi consideră că acest lucru „va submina bazele unei reveniri economice sustenabile”.

Parlamentul European a adoptat rezoluția privind mandatul pentru îmbunătăţirea propunerii de buget în negocierile cu reprezentanţii Consiliului cu majoritate de voturi.

Parlamentul European mai precizează că propunerea Consiliului nu stabileşte un mecanism clar pentru condiţionarea fondurilor UE de respectarea statului de drept.

Anumiți europarlamentari nu sunt de acord cu tăierile de sume pentru programe, ceea  ce „subminează bazele unei reveniri sustenabile”.

Programe pentru protejarea mediului, tranziţia digitală, sănătate, tineret, cultură, cercetare „riscă să nu mai aibă finanţare din 2020 în 2021”, arată sursa citată.

Conform comunicatului de presă publicat pe site-ul instituției, Parlamentul European “nu poate accepta acordul politic al Consiliului European pentru bugetul multianual 2021-2027”.

Eudeputaţii sunt „pregătiţi să nu îşi dea acordul, pentru bugetul UE pe termen lung, pentru cadrul financiar multianual până când nu se va ajunge la o înţelegere satisfăcătoare în următoarele negocieri între Parlament şi Consiliu, preferabil cel târziu până la finalul lunii octombrie, în vederea unui început bun al programelor UE în 2021”.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW