JustitieStirile zilei

Afacerea măștilor la Romarm. Victor Pițurcă, acuzat că a vândut utilaje neconforme

Fostul selecționer al echipei naționale de fotbal a României, Victor Pițurcă, și directorul Romarm, Gabriel Țuțu, au fost reținuți luni, 30 ianuarie, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, au declarat surse judiciare pentru Mainnews.ro.

Gabriel Țuțu este acuzat de DNA că, în calitate de director al Romarm, pe fondul pandemiei de coronavirus, ar fi încheiat în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021 cu o asociere de firme din care făcea parte și o societate controlată de Victor Pițurcă, în condiții dezavantajoase pentru compania statului, două contracte ce vizau cumpărarea a șapte utilaje neconforme de producere a măștilor de protecție.

Conform procurorilor, Romarm ar fi fost prejudiciată cu cu 8,64 milioane lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menționate mai sus, valoarea materiei prime și ulterior contravaloarea unor piese și servicii conexe (în afara contractului).

Într-un context asemănător, în perioada martie – aprilie 2020, Țuțu ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanții societăților implicate în achiziții introducerea într-un circuit comercial pentru livrarea măștilor neconforme către Ministerul Apărării a unui prieten de-ai săi, fără ca acesta să desfășoare activități comerciale reale auxiliare contractului și efectuarea unor plăți către acesta, (40% din cota de profit rezultată) sub aparența unui contract de consultanță.

În schimbul acestor „servicii” suspectul Gabriel Țuțu ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra funcționarilor din cadrul M.Ap.N. și că îi va determina pe aceștia să încredințeze direct și fără proceduri publice contractele de furnizare dar și să efectueze recepția fără problemă a produselor respective și să achite la timp facturile emise în acest sens.

În contextul menționat mai sus, Țuțu ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV Dezvăluiri despre producția de măști a ROMARM. Şeful Companiei, acuzaţii la adresa responsabilului de proiect: “A sabotat punerea în parametri a utilajelor”/ Angajat: “Noi am fost cobai?”

Sursa foto: Inquam Photos / Mircea Manole

Articole Recomandate

Back to top button