BREAKING Val de eliberări în dosare de mare corupție, anunțat de Instanța supremă condusă de Lia Savonea: Vâlcov, Vlădescu și cumnatul lui Geoană ies din pușcărie
Fostul ministru de finanțe Darius Vâlcov a fost eliberat, marți, pe prescripție, de Înalta Curte de Casație și Justiție condusă de Lia Savonea, printr-o cale extraordinară de atac. Alături de el au mai fost eliberați Sebastian Vlădescu, care a fost la rândul său ministru de finanțe, și Mircea Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană.
Curtea Supremă susține în comunicat faptul că Darius Vâlcov ar urma să plătească un prejudiciu calculat la 6.200.000 lei și că au fost menținute măsurile asiguratorii pentru recuperarea prejudiciului. De asemenea, Ionuț Costea ar urma să achite un prejudiciu de 3.121.328,41 lei și de 1.919.900 euro (în total, aproximativ 2,6 milioane de euro), iar Sebastian Vlădescu unul de 3.990.248,60 lei și de 65.000 euro. În plus, lui i se vor confisca în mod special 2.177.000 euro (aproximativ 3 milioane de euro).
ICCJ a transmis că verdictul este o consecință a aplicării Deciziei nr.50/2025 a Curții Constituționale, care reafirmă principiul conform căruia legea procesual penală trebuie să respecte dreptul la apărare, egalitatea de șanse și accesul efectiv la Justiție.
„Instanțele sunt obligate să aplice legea și Constituția, chiar și atunci când efectele pot fi percepute ca nepopulare. (…) Reamintim că, într-un stat de drept, justiția funcționează după reguli, nu după circumstanțe. Indiferent de calitatea persoanelor vizate sau de percepția publică, instanțele sunt obligate să aplice legea și Constituția, dovadă de independență a justiției, garanțiile pentru cetățenii obișnuiți, ca și pentru persoanele cu notorietate, sunt aceleași în fața legii”, se mai precizează în document.
Darius Vâlcov a fost condamnat în 2023 de către ICCJ la șase ani de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani în Dosarul Tablourilor, numit astfel după ce procurorii au găsit peste 100 de opere de artă achiziționate de acesta prin interpuși, unele dintre ele fiind ascunse în pereții falși ai unor imobile aparținând fostului ministru. El a fugit din țară, dar a fost adus înapoi după ce a fost extrădat de Italia, în august 2023.
Sebastian Vlădescu, fost ministru de finanțe, a fost condamnat definitiv la 7 ani și 4 luni de închisoare pentru luare de mită, în dosarul privind modernizarea tronsonului de cale ferată București–Constanța.
Mircea Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, fost director al EximBank, a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită. El a fugit în Turcia și a fost dat în urmărire internațională, fiind extrădat în România abia în iunie 2025. În același dosar, fostul liberal Cristian Boureanu a fost achitat, pentru că faptele sale s-au prescris mai repede.



