Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


BREAKING Un alt tramvai turcesc a luat foc în Timișoara

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 8 martie 2023

Un al tramvai nou achiziționat de Primăria Timişoara de la compania Bozankaya din Turcia a luat foc miercuri, 8 martie, în timp ce garnitura se afla pe traseu, relatează News.ro. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, pompierii intervenind pentru a stinge incendiul. Este al doilea incident de acest gen în care este implicat un astfel de tramvai în orașul de pe Bega.

Tramvaiul Bozankaya se afla pe traseu în faţa Palatului Administrativ, în apropiere de centrul oraşului Timişoara, când motorul acestuia a luat foc, iar de sub tramvai a ieşit fum.

Reprezentanţii  Societăţii de Transport Public Timişoara (STPT) au declarat că vatmanul a sesizat că tramvaiul s-a blocat pe linii şi şi-a anunţat colegii din dispecerat că urma să se retragă în depou, însă pe drum a luat foc motorul acestuia. Vatmanul a intervenit de urgenţă cu extinctorul, dar au fost chemaţi şi pompierii.

Un alt tramvai Bozankaya a luat foc anul trecut

Un incident similar s-a petrecut în luna martie a anului trecut. Atunci, un alt tramvai Bozankaya din același lot a luat foc chiar în depoul STPT.

Potrivit raportului final al investigaţiei tehnice, cauza incendiului a fost o eroare umană care a generat supraîncărcarea sistemului de baterii.

Primăria Timişoara achiziționează, printr-un contract semnat în 2019 de administrația Robu, 21 de tramvaie construite de firma Bozankaya. Fiecare mijloc de transport costă 11,58 milioane de lei, cu TVA inclus. La Timişoara urmează să sosească, până la finalul acestui an, încă cinci astfel de tramvaie, conform contractului.

Probleme și în Iași cu aceleași tramvaie

Același producător din Turcia a livrat tramvaie cu probleme și în Iași, însă acestea sunt de altă natură. Potrivit ReporterIS, mai mulți vatmani au raportat că uneori pierd controlul vehiculelor, care frânează brusc și dau cu spatele din senin.

Administrația Firea a vrut să cumpere troleibuze Bozankaya

În iunie 2020 Mainnews.ro a dezvăluit în exclusivitate cum Primăria Capitalei, condusă la vremea respectivă de Gabriela Firea, a atribuit ilegal contractul pentru achiziția a 100 de troleibuze firmei Bozankaya. Firma din Turcia nu produsese în serie, până la acea dată, niciun troleibuz din gama de 12 metri, așa cum solicita în caietul de sarcini, depunând la dosarul de ofertă licența pentru un autobuz electric.

Observând într-un final ilegalitatea, în luna octombrie a aceluiași an, cu câteva zile înainte ca mandatul Gabrielei Firea să expire, PMB a reziliat contractul cu Bozankaya. Ulterior, un raport al Curții de Conturi nu a făcut decât să confirme cele relatate de Mainnews.ro și recunoscute cu jumătate de gură de municipalitate, fără însă să constate vreun prejudiciu material, deși întreaga procedură a fost întârziată peste 2 ani.

Sursa foto: sursadevest.ro

Comentarii