BREAKING Trump amenință pentru prima dată de la preluarea mandatului cu retragerea trupelor din Europa

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că va decide retragerea sau nu a trupelor din Europa în funcție de negocierile comerciale, anunță NBC News.
Liderul de la Casa Albă a făcut declarația după apariția unor rapoarte în presă, conform cărora administrația sa ar intenționa să reducă numărul trupelor staționate în Europa.
„Ei bine, aș putea face asta. Adică, depinde. Noi plătim pentru trupele din Europa și nu ni se rambursează prea mult. Coreea de Sud, de asemenea. Așa că acesta ar fi unul dintre lucrurile pe care le discutăm. Nu are legătură cu comerțul, dar cred că are sens să facă parte din aceste discuții comerciale. Ar fi drăguț să împachetăm totul într-o singură înțelegere pentru fiecare țară”, a declarat președintele american.
În această săptămână, a fost raportat că oficiali ai Departamentului Apărării iau în considerare retragerea a până la 10.000 de soldați din Europa de Est. Informația a stârnit îngrijorări că președintele Rusiei, Vladimir Putin, ar putea fi încurajat de acest anunț, dar și că SUA își abandonează aliații din această regiune. Potențiala retragere este luată în calcul în momentul în care SUA și Rusia poartă negocieri pentru un armistițiu în Ucraina.
Președintele Donald Trump a declarat în repetate rânduri că își dorește ca aliații europeni din NATO să preia o contribuție mai mare la apărarea continentului, pentru a permite SUA să își concentreze atenția asupra Chinei.
După invazia rusă în Ucraina, președintele american de la acea vreme, Joe Biden, a decis desfășurarea mai multor soldați americani în estul Europei. O parte dintre acele trupe ar urma să fie retrase dacă actuala administrație aprobă planul de retragere. Reducerea numărului de soldați nu este susținută de către generalul Chris Cavoli, șeful Comandamentului European al SUA și Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa.
Aproximativ 80.000 de soldați americani sunt desfășurați în prezent în Europa. Liderii de la Washington speră ca prin limitarea numărului acestora să poată investi mai multe resurse în competiția cu China pentru influență în regiunea Indo-Pacifică.



