Stirile zilei

BREAKING SUA înăsprește regulile pentru obținerea vizelor: „O viză pentru SUA este un privilegiu, nu un drept”

Reguli mai dure pentru cei care vor să obțină viza pentru intrarea în SUA. Departamentul de Stat a anunțat joi că toți cei care solicită autorităților americane un astfel de document vor trebui să își transparentizeze profilurile de pe rețelele de socializare. 
Mai exact, spun reprezentanții Departamentului de Stat, toți aplicanți vor trebui să își ajusteze setările de confidențialitate pe toate profilele lor de social media pentru ca acestea să fie „publice”.
„Departamentul de Stat se angajează să protejeze națiunea și cetățenii noștri, prin respectarea celor mai înalte standarde de securitate națională și siguranță publică, în cee ace privește procesul de acordare a vizelor. O viză pentru SUA este un privilegiu, nu un drept. Utilizăm toate informațiile disponibile în cadrul procesului de verificare și control al vizelor, pentru a identifica solicitanții de viză care nu pot fi admiși în Statele Unite, inclusiv cei care reprezintă o amenințare la adresa securității naționale a SUA. În conformitate cu noile instrucțiuni, vom efectua o verificare amplă și aprofundată, inclusiv a prezenței online a tutoror solicitanților de viză de studenți și de schimb de vizitatori, din categoriile F, M și J pentru non-imigranți. Pentru a facilita această verificare, toți solicitanții de vize de non-imigrant F, M și J vor fi instruiți să își ajusteze setările de confidențialitate pe toate profilele lor de social media, pentru ca acestea să fie „publice”. Consulatele noastre din străinătate vor relua, în curând, programarea cererilor de vize de non-imigrant F, M și J.”, a transmis Departamentul de Stat al SUA.
Potrivit diplomației americane, măsura este necesară pentru ca autoritățile de peste ocean să se asigure că persoana care aplică îndeplinește condițiile de obținere a vizei.
„Solicitanții trebuie să verifice web-site-ul Ambasadei sau Consulatului competent pentru disponibilitatea programărilor. Fiecare decizie privind acordarea vizei este o decizie de securitate națională. Statele Unite trebuie să fie vigilente în timpul procesului de eliberare a vizelor, pentru a se asigura că persoanele care solicită intrarea în Statele Unite nu intenționează să aducă prejudicii cetățenilor americani și intereselor noastre naționale și că toți solicitanții demonstrează, în mod credibil, că îndeplinesc condițiile pentru obținerea vizei solicitate, inclusiv că intenționează să desfășoare activități în conformitate cu condițiile de intrare în țară.”, a transmis Departamentul de Stat.

România a fost excludă din programul Visa Waiver

România a fost recent exclusă din Visa Waiver Program (VWP) al SUA, invocându-se motive de securitate națională și o rată ridicată de refuz a vizelor. Decizia obligă cetățenii români să aplice din nou pentru vize B-1/B-2, eliminând accesul simplificat prin sistemul ESTA.

Autoritățile americane au subliniat îngrijorări legate de crime organizate și nerespectarea unor criterii tehnice. Guvernul român a exprimat regretul și a catalogat decizia drept una temporară, afirmând că vor continua eforturile diplomatice pentru reintegrarea în program.

Articole Recomandate

Back to top button