Saturday, June 25, 2022
Jurnalism corect


BREAKING Președintele Ucrainei va susține un discurs în Parlamentul României

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 30 martie 2022

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va susține un discurs în Parlamentul României, a anunțat miercuri, 30 martie, președintele Senatului, Florin Cîțu. Liderul PNL a precizat că „va aranja” ca acest lucru să se întâmple săptămâna viitoare.

„Am avut o discuție importantă cu premierul Ucrainei, Denis Şmihal. Președintele Zelenski va susține un discurs în Parlamentul României. Ca președinte al Senatului României, voi aranja ca acest lucru să se întâmple săptămâna viitoare. Ucraina are tot sprijinul meu. Mulțumesc, Denis!”, a scris președintele PNL pe contul său de Twitter miercuri, 30 martie.

Joi, 24 martie, Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, a precizat că s-au început „anumite demersuri” pentru ca președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, să susțină un discurs și în Parlamentul României, așa cum a făcut deja în parlamentele altor țări din UE.

Anterior, și Cîţu confirmase că există discuţii privind o posibilă intervenţie video a preşedintelui ucrainean în plenul comun al Parlamentului României, pe modelul deja cunoscut, prin care liderul ucrainean a dat mesaje mai multor ţări, despre situaţia războiului.

Foto: Instagram/ zelenskiy_official

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW