Stirile zilei

BREAKING Percheziții la Liberty Galați într-un dosar de delapidare și evaziune fiscală. Tranzacții de peste 130 de milioane de euro cu Gazprom, investigate de Parchetul General

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au efectuat vineri, 7 noiembrie, mai multe percheziții la combinatul Liberty Galați și la locuințele unor persoane din conducerea companiei, într-un dosar privind delapidare cu consecințe deosebit de grave și evaziune fiscală. Ancheta vizează, potrivit Parchetului General, o serie de tranzacții suspecte cu certificate de emisii pentru dioxid de carbon, derulate între 2019 și 2022, printre care o vânzare de aproape 5,8 milioane de certificate către Gazprom Rusia, în valoare de peste 137 de milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al Parchetului general, ancheta urmărește modul în care fondurile Liberty Galați ar fi fost deturnate prin intermediul unor entități afiliate înregistrate în alte jurisdicții, inclusiv în Singapore și Cehia.

Conform anchetatorilor, persoane cu funcții de conducere în Liberty Galați ar fi folosit rețeaua de companii din grup pentru a scoate bani din societate. În perioada 2019–2022, două persoane din consiliul de administrație ar fi aprobat vânzarea către două entități – între care Gazprom Rusia – a 5,755 milioane de certificate de emisii CO₂, la un preț mediu de 23,9 euro per certificat, valoarea totală depășind 137,5 milioane de euro.

Contracte fictive și transferuri externe masive

Ulterior, în 2020, spun procurorii, sumele obținute ar fi fost transferate către „societatea mamă”, prin intermediul unor subsidiare controlate printr-o firmă din Singapore. În 2021, combinatul ar fi înregistrat un deficit de circa trei milioane de certificate, care a făcut imposibilă îndeplinirea obligațiilor legale privind emisiile.

Pentru a acoperi deficitul, Liberty Galați ar fi cumpărat certificate de la firme din același grup, inclusiv din Cehia și din Rusia, la prețuri aproape duble, plătind peste 150 de milioane de euro din fondurile proprii. Procurorii susțin că aceste tranzacții nu urmăreau un scop economic real, ci delapidarea patrimoniului societății.

Ancheta mai arată că, pe lângă tranzacțiile cu certificate CO₂, ar fi fost încheiate contracte de împrumut, cesiuni de creanță și prestări servicii fictive, prin care s-ar fi transferat peste 137 de milioane de euro către entități afiliate din Europa. Printre operațiunile suspecte se numără plăți de aproape 17 milioane de euro pentru servicii de consultanță inexistente și transferuri de circa 40 de milioane de dolari către o societate din Singapore.

Prejudiciul total este estimat la 300 de milioane de euro, sumă ce ar reprezenta valoarea fondurilor retrase din patrimoniul combinatului Liberty Galați și redirecționate către firme afiliate și acționari.

Articole Recomandate

Back to top button