UPDATE Vasile Dîncu și-a dat demisia din funcția de ministru al Apărării Naționale
UPDATE Nicolae Ciucă va prelua interimatul la șefia Ministerului Apărării.
„Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciuca a transmis Administratiei Prezidentiale documentele privind demisia domnului Vasile Dincu din functia de ministrul al Apararii Nationale si preluarea interimatului de catre domnia sa”, se arată într-un comunicat transmis de Guvern.
UPDATE În primele declarații făcute după ce și-a anunțat demisia, Vasile Dîncu a precizat că nu i-a cerut nimeni să ia această decizie.
„Nu am avut niciun reproș din partea președintelui. Nu am vorbit nici azi nici ieri cu președintele Klaus Iohannis”, a spus Vasile Dîncu, la Parlament.
Întrebat de când a observat că este „imposibilă colaborarea” cu președintele Klaus Iohannis, Dîncu a menționat:
„De când aud pe surse de 6 luni că trebuie să demisionez și toate celelalte. Sursele le gestionați dumneavoastră (n.r. către jurnaliști)”, a adăugat fostul ministru.
Știrea inițială
Vasile Dîncu a anunțat luni, 24 octombrie, că și-a dat demisia din funcția de ministru al Apărării. Social-democratul a argumentat decizia invocând „imposibilitatea colaborării cu președintele României”.
„Consider necesară retragerea mea din această funcție pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie și programele care necesită fluiditate pe întreg lanțul de comandă și pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcționarea optimă a Ministerului Apărării Naționale și a Armatei Române”, a mai transmis Vasile Dîncu, în mesajul prin care l-a anunțat pe premier că va demisiona.
Vasile Dîncu i-a mulțumit premierului Nicolae Ciucă „pentru colaborarea onestă” și „deschiderea” de care a dat dovadă în timpul mandatului.
Marcel Ciolacu, liderul PSD, a transmis că îi respectă decizia lui Vasile Dîncu și a menționat că i-a cerut premierului Nicolae Ciucă să preia interimatul la conducerea MApN.
„România are obligația să asigure stabilitate pe flancul estic al NATO”, a adăugat Marcel Ciolacu.
Ce a dus la demisia ministrului Apărării
În urmă cu două săptămâni, Vasile Dîncu a avut o declarație controversată legată de invazia rusă în Ucraina, menționând că „singura șansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia”, în condițiile în care Federația Rusă a anexat 4 teritorii ucrainene, continuă atacurile aeriene asupra orașelor, iar forțele ucrainene au înregistrat câștiguri în regiunile de Est și Sud, în timpul contraofensivei.
Rugat să comenteze declarația ministrului apărării, Klaus Iohannis a subliniat că aceasta este inadecvată în raport cu poziția oficială a Uniunii Europene.
„În acest război Rusia atacă Ucraina. ucrainenii plătesc prețul de sânge în acest război. Trebuie să acceptăm că doar Ucraina decide când negociază. Aceasta este poziția oficială a Uniunii Europene. Probabil unii demnitari de la noi trebuie să citească mai frecvent revista presei să afle aceste poziții”, a afirmat președintele Klaus Iohannis.
Fără a face referire directă la declarația lui Vasile Dîncu, pe care însă presa ucraineană a menționat-o în acest context, inclusiv Volodimir Zelenski a criticat astfel de abordări, subliniind faptul că Ucrainei îi este imposibil să negocieze cu Federația Rusă.
„Astăzi vreau să adresez acest apel al meu celor din lume care sunt supuși manipulărilor rusești cu privire la presupuse negocieri, despre presupunerile că numai negocierile pot pune capăt acestui crud război terorist rusesc. Dorește statul terorist pace? Evident că nu. O dovedește în fiecare zi și în fiecare noapte”, a declarat Volodimir Zelenski, în urmă cu o săptămână.
De precizat este că Dîncu se numără printre oficialii străini decorați de Volodimir Zelenski pentru contribuția adusă Ucrainei în timpul invaziei ruse. Detalii aici.
Fostul ministru a fost chemat lunea trecută la Guvern, unde a avut o discuție cu Nicolae Ciucă. La final, reprezentanții Executivului au transmis că a fost vorba de „calibrarea comunicării publice la nivelul Ministerului Apărării în context guvernamental”, fără să existe alte anunțuri.
Dîncu era așteptat luni, 24 octombrie, în Parlament, după ce a fost chemat de grupul USR la Ora Guvernului, pentru a da explicații pe tema declarației controversate.
„Nu înțeleg deloc de ce această montură s-a făcut la București și a fost pusă în această cheie, încât președintele, premierul au răspuns. Sigur că vom avea discuții. Cu siguranță că o să discutăm lămuritor asupra acestei teme, dar cred că este o idee care mi se pare normală. Este o idee pe care o auzi în fiecare zi dacă citești revista presei, ca să spun așa. (…) E o montură USR-istă și liderii noștri au răspuns la niște întrebări meșteșugit puse ca să se poată răspunde mai ales așa. Nu mi-a cerut nimeni demisia în acest moment”, s-a apărat Vasile Dîncu, pe 13 octombrie, în cadrul unei intervenții la TVR Info.
Gafele făcute de fostul ministru
Vasile Dîncu a preluat portofoliul la Apărare la finalul anului 2021, când peste 150.000 de trupe ruse erau prezente la granița cu Ucraina, pregătite să primească ordinul de atac.
În acest context, în ianuarie, Dîncu a făcut prima declarație controversată din timpul mandatului, când a indicat că „trebuie să revenim la valorile de acum 30 de ani, în momentul în care gândeam securitatea alături de Rusia, nu împotriva Rusiei”.
Ulterior, la câteva zile după ce Vladimir Putin a ordonat invazia Ucrainei, când forțele ruse reușeau să preia controlul asupra Insulei Șerpilor, ministrul român al Apărării afirma că „vom învăța să trăim cu rușii la graniță”, indicând, totuși, protecția oferită României de statutul de membru NATO.
Un alt moment care l-a avut în prim-plan pe fostul ministru al Apărării a fost declarația legată de statutul de membru NATO al Austriei.
„Sunt țări moderne, cum este și Austria, care face parte din NATO și are un sistem de armată obligatorie. Este o excepție aproape în zonele… Este și o țară cu o populație mică”, a spus fostul ministru, în iulie, la Digi24. Austria nu face parte din Alianța Nord-Atlantică.
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii