BREAKING Mohamed Amra, deținutul care a evadat în urma atacului asupra unei dube a poliției franceze, capturat în România

Mohamed Amra, deținutul care a evadat în urma atacului asupra unei dube a poliției franceze, a fost capturat sâmbătă în Sectorul 1 al Capitalei.
„Felicit toate forțele care au contribuit la arestarea lui Mohamed Amra în România astăzi”, a scris ministrul francez de interne, Bruno Retailleau, înainte de a mulțumi „călduros României pentru cooperarea decisivă”.
Potrivit Le Figaro, Mohamed Amra a fost capturat la ora 16:30 de către polițiști români, lângă un centru comercial.
Mohamed Amra (30 ani), a evadat la data de 14 mai 2024, din Franța, în urma unui atac armat asupra unui vehicul al poliției penitenciare. În timpul acestui atac armat, doi agenți de penitenciare au fost uciși, iar alți trei au fost răniți grav.
Acesta a fost condamnat anterior pentru furt prin efracție și este, de asemenea, inculpat într-un caz de răpire și sechestrare care a dus la decesul victimei. El are legături cunoscute cu grupări interlope din Marsilia, implicate în traficul de droguri, fiind cunoscut pentru comandarea si coordonarea, din penitenciarul unde se afla închis, a unui asasinat asupra altui traficant cu scopul de a-l deposeda de droguri.
„Astăzi, 22 februarie 2025, polițiștii Direcției de Investigații Criminale și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, în urma unei operațiuni E.N.F.A.S.T., declanșată la solicitarea autorităților judiciare din Franta, au capturat, în municipiul București, un bărbat, de 30 de ani, cetățean francez, urmărit internațional, deosebit de periculos. Operațiunea s-a finalizat prin depistarea și prinderea bărbatului, pe numele căruia existau 3 mandate europene de arestare pentru săvârșirea infracțiunilor de evadare, omor, trafic de droguri și lipsire de libertate”, a transmis IGPR.
În urma evadării, Interpol a emis o notificare roșie pe numele său, iar autoritățile franceze au declanșat planul Épervier, mobilizând sute de ofițeri de poliție și jandarmi pentru a-l captura.
Mohamed Amra urmează acum să fie prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București pentru dispunerea măsurilor preventive.