Stirile zilei

BREAKING Ministrul mediului anunță reluarea programului Rabla: „Vor fi discuții legate de vouchere”

Ministrul mediului, Diana Buzoianu, a anunțat miercuri că urmează în cursul acestui an să fie reluat programul Rabla, cu un buget total de 200 milioane de lei, de șapte ori mai mic decât în varianta inițială. 

Pe de altă parte, Diana Buzoianu a explicat că valoarea voucherelor pentru autorismele electrice ar putea fi redusă, pe fondul problemelor bugetare.

„Am reușit să salvăm parte din programul Rabla. Vorbim de 200 milioane de lei pentru persoane fizice. Să șitiți că nu este ușor în condițiile în care trebuie să salvăm 30 miliarde de lei. Vor fi discuții legate de vouchere. Există o diferență foarte mare între un voucher pentru o mașină plug-in, o mașină termică și o mașină electrică. Este o diferență de la 10.000 de lei la 37.000 de lei. Suntem într-o situație economică în care trebuie să ajutăm oamenii care chiar au nevoie de aceste vouchere. Nu mai avem posibilitatea să oferim anul acesta vouchere de 37.000 de lei”, a declarat Diana Buzoianu, la RFI.

Programul Rabla 2025 sprijină achiziția de autoturisme noi, mai puțin poluante sau electrice, prin acordarea de ecotichete și prime de casare. În varianta inițială, pentru mașini termice sau hibride simple, prima de casare este de 7.000 lei, cu bonusuri ce pot urca totalul la 10.500 lei. Pentru mașini electrice, ecotichetul este de 25.500 lei, iar pentru plug-in hybrid de 13.000 lei, la care se poate adăuga prima de casare. Valoarea totală poate ajunge la 35.500 lei pentru un vehicul electric, dacă se casează două mașini vechi.

Rămâne de văzut însă care va fi noile valori ale primelor de casare și numărul acestora, în condițiile în care bugetul ar fi trebuit să se ridice, în varianta inițială a programului, la 1,4 miliarde de lei.

Articole Recomandate

Back to top button