BREAKING Magistrala 5 Drumul Taberei va fi dată în trafic cu călători / Ministerul Transporturilor: După ani și ani de așteptări epopeea ia sfârșit!
În sfârșit, după mai bine de nouă ani de la debutul lucrărilor, Magistrala 5 de metrou din Drumul Taberei va fi dată în trafic cu călători. Ministerul Transporturilor a anunțat, vineri seară, că membrii Comisiei Centrale de Recepție și cei ai Comisiei de Punere în Funcțiune (PIF) au semnat procesele-verbale.
Cu toate acestea, nu a fost anunțată data exactă a punerii în exploatare, în prezent fiind vehiculate trei variante: duminică, luni sau marți.
Entuziasm în rândul oficialilor
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, s-a arătat mulțumit de finalizarea recepției și a precizat că M5 va fi dată în folosință cu călători.
„Astăzi s-au semnat cele două procese-verbale de către comisiile de specialitate, și anume, cel de recepție la terminarea lucrărilor și cel de punere în funcțiune (PIF) a acestui obiectiv. După îndeplinirea tuturor procedurilor administrative, care au mai rămas de efectuat de către beneficiar, urmează să stabilim momentul la care metroul poate fi dat în exploatare cu călători. Suntem acum în situația în care pot să afirm cu certitudine că în curând bucureștenii pot să folosească cel mai așteptat mijloc de transport din această zonă, și anume, metroul din drumul Taberei. A fost o muncă titanică, începută din prima zi a mandatului meu de ministru, pentru a putea să le ofer bucureștenilor, din zona Drumul Taberei și nu numai, ceea ce așteptau de atâția ani. Mulțumesc tuturor acelora care au făcut posibil să ajungem astăzi la acest deznodământ extrem de fericit pentru bucureșteni”, a declarat ministrul Lucian Bode.
La rândul său secretarul de stat din ministerul de resort Irinel Scrioșteanu a afirmat că cetățenii vor putea călătorii cu metroul în Drumul Taberei și a ținut să le mulțumească tuturor implicați.
„Am recepționat Magistrala M5! Foarte curând cetățenii vor putea călători pe noul tronson de metrou. Este o veste pe care îmi doresc să v-o dau de câteva luni, de când supraveghez lucrările la Magistrala M5”, a scris pe Facebook Irinel Scrioșteanu.
Magistrala 5 Drumul Taberei, în lungime de 6,871 km, este compusă din 10 stații: Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2. Valoarea totală este de 3,22 miliarde lei fără TVA. Primele contracte pentru acest proiect au fost semnate în anul 2011 iar termenul de finalizare inițial era stabilit până la finele lui 2015.
Contractele principale aflate în derulare
Râul Doamnei – Haşdeu (Operă)
– Executant: Asocierea Astaldi S.p.A – FCC Construccion S.A, DELTA A.C.M. 93, AB Construct
– Structura de rezistenţă
– Data semnării: 13.03.2011
– Valoare contract: 1,065 miliarde lei fără TVA
Staţia, Depoul şi Galeria de Legătură Valea Ialomiţei
– Executant: Asocierea MAX BOEGL ROMANIA S.R.L. – MAX BӦGL STIFTUNG Gmbh&Co. KG
– Structura de rezistenţă
– Data semnării: 14.04.2011
– Valoare contract: 239,6 milioane lei fără TVA
Magistrala 5. Tronsonul 1. Drumul Taberei – Universitate. Secţiunea 1 – Râul Doamnei – Eroilor (PS Opera) şi Tronsonul 2. Universitate – Pantelimon. Sectiunea 1 – Staţia, Depoul şi Galeria de legătură Valea Ialomiţei.
– Executant: Asocierea Astaldi S.p.A – FCC Construccion S.A. – UTI Grup S.A. – Activ Group Management S.R.L.
– Lucrări de cale de rulare, şina a III-a şi fir aerian de contact. Finisaje şi sisteme de instalaţii
– Data semnării: 22.06.2015
– Valoare contract: 721,2 milioane lei fără TVA
Sistemul de siguranta si automatizare a traficului inclusiv echipamentul de siguranță îmbarcat pe tren și sistemul de informare dinamică (inclusiv sonorizare)
Executant: Alstom Transport
Data semnării: 15.04.2019
Valoare contract: 112,9 milioane lei fără TVA
Odată cu inaugurare nu scăpăm de toate problemele
Chiar dacă Magistrala 5 va fi inaugurată în zilele următoare, în continuare vor rămâne destule probleme. Asociația Metrou Ușor (AMU) a avertizat că flota de trenuri este redusă iar pasajul de corespondență cu linia tramvaiului 41 nu este finalizat
„În schimb, vești proaste pentru călătorii tramvaiului 41. O situație deranjantă va fi în continuare în zona Pieței Drumul Taberei, unde pasajul de corespondență dintre stația tramvaiului 41 și metrou nu a fost încă realizat. Lucrările la acest obiectiv trenează inacceptabil de mult, ținând cont și că linia 41 a fost suspendată în vara anului trecut pentru a se lucra concomitent la Pasajele Grant și Ciurel. Din păcate, lucrările la această corespondență nu au fost sincronizate cu suspendarea lui 41, astfel că locuitorii din Drumul Taberei și călătorii lui 41 vor circula perturbat mult timp de acum încolo. Realizarea acestui pasaj presupune devierea temporară a liniilor de tramvai și blocarea sistematică a unor porțiuni din intersecție”, arată Asociația Metrou Ușor.
AMU subliniază faptul că flota de trenuri destinată M5 este insuficientă iar licitația pentru achiziția noile garnituri este blocată de contestații în instanță
„În ceea ce privește flota de trenuri de pe viitoarea M5, Asociația „Metrou Ușor” avertizează că lucrurile nu stau deloc bine. După o primă licitație anulată de DNA, nici cea de-a doua nu a fost ferită de probleme: de aproximativ două luni este blocată de contestații la Curtea de Apel București.Chiar dacă semnarea contractului s-ar face în cel mai scurt timp posibil, garniturile vor sosi abia peste 2 ani, timp în care pe această magistrală vor circula trenuri Bombardier transferate de pe celelalte magistrale”, subliniază AMU.
Asociația propune introducerea vechilor trenurilor IVA pe Magistrala 5 și menținerea trenurilor Bombardier pe magistralele M1 și M3, astfel încât să fie menținuți timpii de așteptare în stații.
„Acest lucru va presupune reintroducerea câtorva garnituri vechi românești IVA pe magistrala M3 (situație ce se întâmplă deja în weekend-uri), dezactivarea sistemului de conducere automată și implicit creșterea semnificativă a timpilor de așteptare pe magistralele M1 și M3. Singura soluție corectă ar fi fost exploatarea M5 cu trenuri vechi și păstrarea trenurilor automatizate pe celelalte linii pentru a nu perturba restul rețelei de metrou”, propune AMU.
Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/breaking-magistrala-5-drumul-taberei-va-fi-data-in-trafic-cu-calatori-ministerul-transporturilor-dupa-ani-si-ani-de-asteptari-epopeea-ia-sfarsit/ […]