Monday, May 20, 2024
Jurnalism corect


BREAKING Gabriel Oprea, achitat în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină

By Vîrban Robert , in Justitie Politic Stirile zilei , at 6 martie 2023 Etichete: ,

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a fost achitat luni, 6 martie, de Tribunalul București în dosarul privind moartea lui Bogdan Gigină. Administratorul firmei care nu a semnalizat groapa în care a căzut polițistul, Petre Mazilu, a fost găsit vinovat pentru ucidere din culpă și condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare și 100 zile de muncă în folosul comunității. Sentința poate fi atacată. 

Firma General MPM Impex S.R.L. va avea de achitat o amendă de 330.000 lei. Familia polițistului Bogdan Gigină va avea de primit drept despăgubiri aproximativ 350.000 euro de la Petre Mazilu și General MPM Impex S.R.L..

În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Bogdan Gigină, în vârstă de 28 ani, și-a pierdut viața într-un accident de circulaţie pe o stradă din Bucureşti, în timp ce făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel.

Procurorii DNA au susținut că accidentul rutier care a determinat decesul poliţistului Gigină s-a produs ca urmare a nerespectării de către Gabriel Oprea, Petre Mazilu şi General MPM Impex SRL a dispoziţiilor legale şi a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unor activităţi.

În ceea ce-l priveşte pe Gabriel Oprea este vorba despre însoţirea sa de către poliţişti rutieri, iar în cazul lui Petre Mazilu şi al firmei pe care o administra,  lucrările făcute la carosabil.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW