Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

BREAKING Gabriel Oprea, achitat definitiv în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină

By Ana Teșcan , in Justitie Politic Stirile zilei , at 26 iulie 2023 Etichete: , ,

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a fost achitat miercuri, 26 iulie, de Curtea de Apel București, în dosarul privind moartea polițistului Bogdan Gigină. Decizia instanței este definitivă.

Familia polițistului Bogdan Gigină va avea de primit drept despăgubiri aproximativ 175.000 de euro de la Petre Mazilu și General MPM Impex S.R.L. (administratorul firmei, respectiv firma care efectua lucrările pe carosabil).

În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Bogdan Gigină, în vârstă de 28 ani, și-a pierdut viața într-un accident de circulaţie pe o stradă din Bucureşti, în timp ce făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a Gabriel Oprea. Motociclistul, care preceda în trafic autoturismul în care se afla oficialul, a căzut într-o groapă. Bogdan Gigină și-a pierdut viața în timp ce îl ducea acasă pe Gabriel Oprea

Procurorii DNA au susținut că accidentul rutier care a determinat decesul poliţistului Gigină s-a produs ca urmare a nerespectării de către Gabriel Oprea, Petre Mazilu şi General MPM Impex SRL a dispoziţiilor legale şi a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unor activităţi.

În ceea ce-l priveşte pe Gabriel Oprea este vorba despre însoţirea sa de către poliţişti rutieri, iar în cazul lui Petre Mazilu şi al firmei pe care o administra, lucrările făcute la carosabil.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii