Monday, November 29, 2021
Jurnalism corect


BREAKING Bolnavi de COVID uciși de spital / Procurori: 28 de morți la Spitalul Județean Suceava din cauza nerespectării masurilor sanitare de către conducere

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 26 februarie 2021

Nerespectarea măsurilor sanitare la Spitalul Județean Suceava a dus la moartea a 28 de pacienți, arată procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Foștii membri ai comitetului director al spitalului sunt acuzați de abuz în serviciu, zădărnicirea combaterii bolilor și neluarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă. 

Nerespectarea tuturor acestor măsuri a dus la răspândirea infecţiei COVID-19 în interiorul Spitalului Judeţean Suceava, care a devenit focar de infecţie COVID-19 şi principal vector de răspândire a acestei infecţii în afara spitalului, în mun. Suceava şi în judeţ, iar consecinţa directă a răspândirii infecţiei COVID-19, ca urmare a nerespectării măsurilor, a fost vătămarea corporală a 3 pacienți determinați, precum și decesul altor 28 de pacienți”, arată procurorii din Suceava, într-un comunicat de presă.

Fostul manager și fostul director medical și-au dat demisia de la conducerea Spitalului Județean Suceava pe 1 aprilie 2020, în plină criză provocată de epidemia de coronavirus. Ulterior demisiei celor doi șefi ai SJU Suceava, conducerea spitalului a fost preluată de o echipă de medici militari.

Redăm, în totalitate, comunicatul emis de procurori

„La data de 15 februarie 2021 procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus schimbarea încadrării juridice cu privire la una dintre infracțiunile reținute în sarcina a patru suspecți, cercetați într-un dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, dosar care are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prevăzut de art. 297 alin. 1 Cod penal, neluarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă, prev. de art. 349 alin. 1 Cod penal, şi zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 2 şi alin. 5 Cod penal.

În perioada 24 – 25 februarie 2021 celor patru suspecți le-a fost adusă la cunoştinţă schimbarea încadrării juridice.

Referitor la această cauză penală au fost furnizate informații și anterior, care se regăsesc la adresa http://pcasuceava.mpublic.ro/ptsuceava/presa/2020/PTSV-comunicata_18062020.doc.

În prezent cauza este instrumentată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţişti din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

În urma schimbării de încadrare juridică, în sarcina fiecăruia din cei patru suspecţi s-a reţinut săvârşirea a câte unei infracţiuni de zădărnicire a combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 2 şi alin. 5 Cod penal, constând în aceea că:

În intervalul de timp cuprins între ianuarie 2020 şi 23.03 – 02.04.2020, membrii comitetului director al Spitalului Judeţean Suceava care aveau atribuţii în domeniul asigurării asistenţei medicale, respectiv managerul, directorul medical, directorul de îngrijiri medicale şi coordonatorul Compartimentului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale, nu au respectat măsurile dispuse la nivel central pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiei provocate de SARS-CoV-2 (raportat la atribuţiile fiecăruia) după cum urmează:

– măsuri dispuse prin Legea nr. 95/2006,

– măsuri dispuse prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 730/2018,

– măsuri dispuse prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1628/2007,

– măsuri dispuse prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1101/2016,

– măsuri dispuse prin Ordinul Comandantului Acţiunii, secretar de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 74525 din 18.03.2020,

– măsuri dispuse de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin metodologii şi alte documente similare, publicate pe site-ul oficial al instituţiei, www.insp.ro,

iar nerespectarea tuturor acestor măsuri a dus la răspândirea infecţiei COVID-19 în interiorul Spitalului Judeţean Suceava, care a devenit focar de infecţie COVID-19 şi principal vector de răspândire a acestei infecţii în afara spitalului, în mun. Suceava şi în judeţ, iar consecinţa directă a răspândirii infecţiei COVID-19, ca urmare a nerespectării măsurilor, a fost vătămarea corporală a 3 pacienți determinați, precum și decesul altor 28 de pacienți.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.

În prezent în cauză se administrează toate mijloacele de probă necesare şi posibile, în raport cu garanţiile procedurale instituite de legislaţia procesual penală şi legislaţia europeană în materia drepturilor omului şi principiul aflării adevărului, cu luarea în considerare a limitărilor impuse de necesitatea respectării tuturor măsurilor de prevenire instituite de autorităţi pentru a elimina riscul răspândirii infecţiei provocate de virusul SARS-CoV-2.

În momentul în care stadiul anchetei penale va permite furnizarea de informaţii suplimentare privind această cauză, vom informa din oficiu opinia publică”

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW