Thursday, December 12, 2024
Jurnalism corect


BREAKING Autoritatea Electorală sesizează Parchetul pentru finanțarea campaniei lui Călin Georgescu

By Vîrban Robert , in Justitie Politic Stirile zilei , at 28 noiembrie 2024

Autoritatea Electorală Permanentă sesizează Parchetul și Poliția pentru a verifica modul de finanțare a campaniei electorale a lui Călin Georgescu, care a raportat la AEP zero cheltuieli electorale, a declarat, joi, președintele AEP, Toni Greblă.

„Sunt sesizări care au ajuns la AEP cu dovezi că în anumite localități au apărut afișe cu candidați, inclusiv Călin Georgescu, care nu aveau inscripționat mandatarul financiar. Era un afiș anonim. Am solicitat organelor să facă verificări pentru a vedea cine a făcut acele afișe, cine le-a plătit”, a declarat președintele AEP, Toni Greblă, joi, la Digi24, citat de HotNews.ro.

Greblă a mai spus că Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat și ANAF în cazul influencerilor care au promovat campania electorală, pentru a stabili din ce surse au fost plătiți.

AEP a publicat, miercuri, situaţia contribuțiilor şi cheltuielilor electorale declarate de toţi candidaţii care au participat la primul tur al alegerilor prezidențiale. La capitolul „cheltuieli electorale”, Călin Georgescu a declarat zero lei.

Doi influenceri au recunoscut că au fost plătiți pentru a-i face campanie lui Georgescu

Doi dintre influencerii care au participat la campania de promovare pe TikTok a lui Călin Georgescu, Marius Cătălin și Alex Stremițeanu, au recunoscut că au fost plătiți pentru a face acest lucru, relatează HotNews.ro.

Călin Georgescu a reușit să se califice în turul al doilea de scrutin al alegerilor prezidențiale, spre surprinderea tuturor, în condițiile în care sondajele de opinie nu-l dădeau nici pe departe printre favoriți. Cum a fost posibil așa ceva? O explicație pentru această dilemă s-ar putea găsi pe platforma TikTok. Potrivit HotNews.ro, de la începutul lunii noiembrie, zeci de influenceri din România au fost implicați într-o campanie extrem de bine coordonată pe TikTok în favoarea unui „candidat ideal la prezidențiale”. Acesta nu a fost numit, dar a fost descris sub un hashtag comun #echilibrușiverticalitate. Expert Forum spune că este vorba despre Călin Georgescu.

Filmările cu #echilibrușiverticalitate au făcut 2,4 milioane de vizualizări pe TikTok, conform organizației Expert Forum. Campania de pe TikTok a fost derulată prin intermediul unei platforme de publicitate, Fame Up, fondată de Ionuț Pătrășcoiu. Din septembrie 2024, până în luna noiembrie inclusiv, hashtag-ul #călingeorgescu a câștigat 120 de milioane de vizualizări pe rețeaua de socializare, potrivit Expert Forum. TikTok pretinde că nu acceptă reclame politice plătite, potrivit propriei politici de conținut afișate pe site.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW