Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


BREAKING Acord între PMB și familia Constanda pentru eșalonarea datoriei de 125 milioane euro

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 3 iunie 2022

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a încheiat vineri, 3 iunie, cu familia Constanda un acord privind eșalonarea, în plăți egale de circa 2,5 milioane euro/lunar, pe o perioadă de 50 luni, a datoriei de aproximativ 125 milioane euro, avută de municipalitate în urma unei decizii irevocabile a instanței. 

Prin această înțelegere, subliniază edilul șef al Capitalei, familia omului de afaceri nu va mai putea pune poprire pe conturile Primăriei Generale, așa cum s-a mai întâmplat în 2020 și 2022.

„Acordul prevede eșalonarea sumei datorate pe o perioadă de 50 de luni, cu plăți lunare până la stingerea întregii datorii. Foarte importantă este prevederea conform căreia conturile Primăriei Generale nu vor mai putea fi blocate sub nicio formă pe perioada derulării acordului. Acesta este punctul final al negocierilor purtate de mai bine de un an de zile, în care un rol important l-a avut și Comisia Constanda din primărie, cea care a avut mai multe întâlniri dedicate găsirii de soluții la această problemă (atât întâlniri interne, cât și cu familia ori avocații familiei Constanda)”, a afirmat Nicușor Dan.

 

Pe 4 mai 2022, prin intermediul unui executor judecătoresc, Costică Constanda reluat executarea silită a Primăriei Capitalei, punând poprire pe conturi, astfel că instituția condusă de Nicușor Dan a putut face doar plăți pentru salarii și cheltuieli curente de funcționare. Ulterior, pe 26 mai, Primăria Capitalei a putut relua plățile în contul proiectelor de investiții, după ce Judecătoria Sector 5 a decis suspendarea provizorie a executării silite în dosarul inițiat de omul de afaceri.

Poprire în mandatul Gabrielei Firea

A fost a doua astfel de încercare a omului de afaceri de a forța municipalitatea să-i achite datoria, precedenta fiind în mandatul de primar al Gabrielei Firea.

Primăria Capitalei a mai avut conturile blocate, tot în urma unei acțiuni a lui Costică Constanda, până în mai 2021. Administrația Firea a încercat cedarea 15.000 metri pătrați din Cartierul Francez pentru stingerea datoriei, însă s-a lovit de refuzul Consiliului General.

După mai multe tentative nereușite de a trece proiectul de hotărâre, în condițiile în care era nevoie de o majoritatea calificată, Constanda a încercat să forțeze mâna municipalității, punând poprire pe conturi.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *