Tuesday, April 16, 2024
Jurnalism corect


Brăila: Din 22 de agenți de poliție, 19 au fost condamnați definitiv pentru luare de mită

By Daniela Eremia , in Stirile zilei , at 14 ianuarie 2020 Etichete: , , ,

Curtea de Apel Galați a hotărât condamnarea definitivă a 19 agenți de poliție din cadrul inspectoratului de Poliție al județului Brăila sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu și fals intelectual.

Potrivit unui comunicat al DGA-SJA Brăila, au fost 22 de agenți de poliție de la Biroul Rutier, Serviciul Rutier și Biroul Ordine Publică din Brăila, care au fost trimiși în judecată în 2015 pentru săvârșirea infracțiunilor prezentate.

  1. Inculpatul Bunea Valentin-Eugen, agent de poliție, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;
  2. inculpatul Urse Ionuț, agent de poliție, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;
  3. inculpatul Simion Marius, agent de poliție, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată și fals intelectual, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;
  4. inculpatul Meiroșu Daniel, agent de poliție, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;
  5. inculpatul Grigoriu Ionuț, agent de poliție, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;
  6. inculpatul Hagiu Daniel, agent de poliție, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;
  7. inculpatul Ion Emanuel, agent de poliție, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;
  8. inculpatul Mei-Roșu Cosmin-Valentin, agent de poliție, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;
  9. inculpatul Paraleu Alin-Petrișor, agent de poliție, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată și fals intelectual, la pedeapsa de 2 ani, 11 luni și 20 zile închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;
  10. inculpatul Pascu Dragoș, agent de poliție, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;
  11. inculpatul Podaru Fănel, agent de poliție, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;
  12. inculpatul Oprescu Florian Valentin, agent de poliție, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;
  13. inculpatul Bunea Marius, agent de poliție, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;
  14. inculpatul Manea Gheorghe, agent de poliție, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;
  15. inculpatul Custură Dragoș Constantin, agent de poliție, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;
  16. inculpatul Bălan Cristian, agent de poliție, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;
  17. inculpatul Farcaș Stănică, agent de poliție, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;
  18. inculpatul Ilie Adrian, agent de poliție, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;
  19. inculpatul Mocanu Ionuț-Adrian, agent de poliție, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;

De asemenea, s-a dispus și o pedeapsă complementară, instanța a dispus dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria, precum și obligativitatea de a muncii în folosul comunității pentru 60 de zile.

„În fapt, ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) sub coordonarea  procurorilor din cadrul Parchetului General au efectuat cercetări în urma cărora, la data de 25 mai 2015, s-a dispus trimiterea în judecată a unui număr de 22 agenți de poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu și fals intelectual”, potrivit comunicatului.

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW