Saturday, April 13, 2024
Jurnalism corect


Brăila: Copil de un an, mort după ce a fost lovit de o maşină a Poliţiei

By news.ro , in Stirile zilei , at 2 noiembrie 2023 Etichete: , , , ,

Un copil de un an şi cinci luni a murit, joi,  2 noiembrie,  după ce a fost lovit de o maşină a Poliţiei. Copilul ar fi ieşit în fugă dintr-o curte, moment în care a fost lovit de autovehiculul care tocmai pleca de pe loc.

Accidentul a avut loc pe strada Călugăreni, din municipiul Brăila.

Conform informaţiilor furnizate de oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) primele date arată că doi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale se aflau pe strada Călugăreni în interes de serviciu, iar la plecarea de pe loc, maşina cu care se deplasau a accidentat un copil, în vârstă de 1 an şi 5 luni.

Micuţul ar fi ieşit în fugă dintr-o curte, conform unor surse din anchetă.

La faţa locului a intervenit un echipaj medical care a aplicat manevre de resuscitare, însă acestea nu au dat rezultat, decesul copilului fiind declarat de echipajul de pe ambulanţă.

Poliţistul aflat la volan a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în conformitate cu prevederile legale raportate la specificul particularităţii evenimentului”, precizează IPJ Brăila.

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW