Wednesday, January 19, 2022
Jurnalism corect


Bogdan Stanoevici, candidat la Primăria Capitalei, demis de la conducerea Circului Metropolitan București

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Politic Stirile zilei , at 3 februarie 2020 Etichete: , , , , ,

Primaria Municipiului Bucuresti (PMB) a anunțat că, începând de luni, lui Bogdan Stanoevici, candidat la Primăria Capitalei, i-a încetat contractul de management la Circul Metropolitan Bucuresti.

După 15 zile, perioadă în care Stanoevici va sta în preaviz, primarul General al Capitalei va numi o noua persoană la conducerea interimară a Circului Metropolitan Bucuresti, până la organizarea concursului de management.

Conform anunțului PMB, decizia demiterii a fost luată în urma unei verificări a Corpului de Control al Primarului General, începută în luna noiembrie, la Circul Metropolitan.

Potrivit sursei citate, în urma controlului a rezultat „un management defectuos la nivelul instituției conduse de Bogdan Stanoevici, atât în calitate de angajator cît și în calitate de ordonator terțiar de credite”.

Concluziile verificărilor de la Circul Metropolitan

În decursul anilor 2017 – 2018, au fost achiziționate trei producții artistice din străinătate în valoare totală de 595.000 euro, care au adus încasări totale de doar 52.000 euro. Potrivit PMB, din analiza modului în care au fost încheiate aceste contracte s-au constatat „mai multe deficiențe”.

– nu a fost prezentată modalitatea prin care s-a ajuns să fie ales producătorul extern;
– contractele externe sunt semnate doar de managerul instituției și nu prezintă viza de control financiar preventiv propriu și nici viza de legalitate juridică;

Concluziile verificărilor mai arată că „deși existau posturi vacante în organigrama Circului Metropolitan București, managerul a preferat sa lucreze pe contracte de colaborare: la nivelul anului 2018 au fost încheiate „contracte de colaborare, atât cu colaboratorii externi cât și cu proprii angajați: 1.138 contracte de colaborare încheiate în baza Legii nr. 8/1996 și în baza Codului Civil pentru care s-a achitat suma de 5.786.668 lei, la un nivel al veniturilor nete încasate de numai 3.032.612 lei”

Corpul de Control trimis de Gabriela Firea a ajuns la concluzia că fondurilor publice au fost folosite ineficient și neeficace, „fără a exista o corelație cu respectarea principiilor necesității, oportunității, legalității și regularității conform legii”.

PMB transmite că verificările de la Circul Metropolitan București nu au implicații politice și nu au nici o legătură cu candidatura lui Bogdan Stanoevici la alergerile prezidențiale sau la cele locale.

Actorul Bogdan Stanoevici va candida la Primăria Capitalei

Partidul ADER și-a lansat oficial, pe 25 ianuarie, candidatul în cursa pentru Primăria Capitalei, în persoana lui Bogdarn Stanoevici, fost ministru pentru Românii de Pretutindeni.

Bogdan Stanoevici a candidat, în noiembrie anul trecut, la alegerile prezidențiale, unde a obținut un număr de 39 118 voturi, adică un procent de 0,43%.

În acest moment Stanoevici ocupă funcția de director al Circului Metropolitan Bucureşti, post pe care-l ocupă din 2017.

De profesie actor, Bogdan Stanoevici ae 62 de ani. Candidatul PMB a fost ministru pentru Diaspora şi secretar de stat în Ministerul Culturii, în timpul guvernării Ponta.

sursa foto: Facebook

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW