Friday, January 22, 2021
Jurnalism corect


Bogdan Licu, despre filmarea din Colectiv ținută ascunsă timp de 4 ani: Erau obligați să ne-o pună la dispoziție

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie Stirile zilei , at 4 noiembrie 2019 Etichete: , , , , , ,

Bogdan Licu spune că imaginile din Colectiv apărute recent în spațiul publicși care surprind cum au intervenit salvatorii la locul intervenției trebuiau date  procurorilor. Procurorul general al României spune că nu este vina anchetatorilor că nu au cerut imaginile întrucât nu au știut de existența acestora.

„Era normal să se știe de la bun început. (…)Aici în niciun caz nu este vina procurorilor. Organele de urmărire penală ale poliţiei, celelalte organe care sunt implicate într-un eveniment sunt obligate să pună la dispoziţia procurorilor toate actele, toate documentele, toate înregistrările privind acel eveniment. Nu are de unde să ştie procurorul că mai există o filmare. Noi, iniţial, am crezut că acea filmare apărută aparţine unui terţ care se afla întâmplător în zonă. Nu. Acea filmare aparţine unui funcţionar din cadrul ISU, care se afla în exercitarea atribuţiilor de servicu şi a făcut acea înregistrare. Deci, ei erau obligaţi să ne-o pună nouă la dispoziţie. Nu este vina procurorului”, a declarat Bogdan Licu.

Procurorul General al României a mai afirmat că va analiza personal locul în care dosarul deschis recent în această cauză va fi instrumentat. Licu a mai adăugat că Secţia de urmărire penală şi criminalistică l-a sesizat pentru a analiza ordonanța de disjungere a cauzei.

„Procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au declinat cauza la Parchetul Militar, joi, a disjuns faţă de cei de la ISU şi au oprit acea parte din dosar la dânşii şi au trimis restul dosarului înapoi la Parchetul General. Nu este vorba de o pasare de responsabilitate. A fost vorba de un eveniment nou apărut de care noi nu am avut cunoştinţă. Voi analiza personal unde acest dosar va rămâne a fi instrumentat. (…) Este posibil să fie un conflict. Secţia de urmărire penală şi criminalistică m-a sesizat, vineri, pentru a analiza ordonanţa de disjungere a cauzei, cea dispusă de procurorii militari”, a spus procurorul general interimar.

Ca urmare a zeci de plângeri depuse de victime și rude ale celor care și-au pierdut viața în incendiul din Clubul Colectiv a fost deschis un dosar la Parchetul General în care se anchetează modul în care au fost tratați bolnavii dar și intervenția autorităților și primele îngrijiri medicale acordate pe moment, la locul tragediei. Deocamdată nu există nici-o concluzie oficială în acest dosar. Mai multe despre acest subiect găsiți aici.

În plus de asta, procurorii de la Parchetul Militar al Capitalei au extins cercetările pentru sustragere sau distrugere de probe în cazul imaginilor pe care angajați ai ISU le-ar fi ținut la secret timp de patru ani. Mai multe detalii aici.

Recent în spațiul public a apărut o înregistrare video de la momentul intervenției pompierilor din data de 30 octombrie 2015, în clubul Colectiv. Imaginile au fost filmate de unul dintre pompierii ISU care a ajuns cu primul echipaj la locul tragediei și au fost ținute ascunse timp de 4 ani, nefiind date nici măcar procurorilor de caz.

sursa foto: Inquam Photos/George Calin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW