Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Bogdan Aurescu: Susţinând puternic Ucraina, ne apărăm propria securitate

By Diochetanu Andreea , in Politic Război în Ucraina Stirile zilei , at 6 septembrie 2022 Etichete: , ,

Ministerul Afacerilor Externe organizează, de marţi până joi, Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române. În deschiderea evenimentului, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat marți, 6 septembrie, că, „susţinând puternic Ucraina, ne apărăm pragmatic propria securitate”.

Aurescu a punctat că atacul Rusiei împotriva Ucrainei este un atac frontal la adresa securităţii noastre euroatlantice.

„El este un atac contra prosperităţii noastre şi împotriva valorilor noastre democratice. Spuneţi tuturor acelora care încă nu înţeleg asta şi care cred eronat că sancţiunile Uniunii Europene sunt cele care au dus la situaţia economică dificilă din prezent în Europa. Susţinând puternic Ucraina, în războiul declanşat ilegal şi ilegitim de către Rusia, de fapt ne apărăm pragmatic propria securitate, prosperitate şi sistemul nostru de valori democratice. Susţinând puternic şi dedicat Republica Moldova, nu susţinem doar comunitatea de limbă, cultură şi istorie care ne uneşte”, a afirmat şeful diplomaţiei române, citat de Agerpres.

Totodată, Aurescu a menționat că „2022 este anul crizelor majore”: „Este anul în care ţara noastră cunoaşte, la graniţele sale, războiul brutal, neprovocat şi ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei”.

Ministrul a adăugat că nimeni nu știe acum cum va arăta exact viitorul relaţiei dintre Uniune şi Rusia, dar cert este că „trebuie să eliminăm orice dependenţă faţă de Rusia”.

CITEȘTE ȘI LIVE 195 de zile de război / Rusia își continuă eforturile pentru a controla total regiunea Donețk

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *