Bogdan Aurescu, după 20 de ani de când România a primit invitația de aderare la NATO: Decizia luată la Praga a întărit Alianța
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a susținut marți, 29 noiembrie, alături de omologii din Cehia, Slovenia, Lituania, Letonia și Bulgaria o conferință de presă cu ocazia aniversării a 20 de ani de la summitul NATO de la Praga, în marja reuniunii miniștrilor de Externe din țările membre ale Alianței, organizată la București în perioada 29-30 noiembrie.
La summitul NATO din 21 noiembrie 2002 de la Praga, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia și Slovenia au primit invitația de aderare la Alianța Nord-Atlantică.
„Pentru România, a reprezentat recunoașterea anilor întregi de eforturi și împlinirea unei aspirații împărtășite de întreaga societate. Sunt sigur că la fel a fost și pentru celelalte țări care s-au alăturat în același timp cu noi.
Ultimii 20 de ani au arătat că decizia luată la Praga a întărit NATO. Astăzi, flancul estic al Alianței reprezintă linia principală de apărare împotriva amenințării Rusiei și a războiului nedrept de agresiune pe care îl duce împotriva Ucrainei”, a declarat șeful diplomației române, Bogdan Aurescu.
La rândul său, ministrul de Externe al Sloveniei, Tanja Fajon, a transmis că, pentru țara sa, „aderarea la NATO a reprezentat o piatră de hotar importantă în istoria țării, pentru securitatea noastră națională și apărarea colectivă, dar și pentru protejarea valorilor noastre comune și a democrației, a statului de drept și a dreptului fundamental.”
De asemenea, ministrul de Externe al Lituaniei, Gabrielius Landsbergis, l-a citat în discursul său pe fostul președinte american, George W. Bush. În urmă cu 20 de ani, înaintea summitului de la Praga, Bush a transmis că „de acum, oricine alege Lituania ca inamic, va avea și Statele Unite ca inamic”, a amintit șeful diplomației de la Vilnius. Acesta e de părere că mesajul fostului președinte american a format arhitectura de securitate de la baza Alianței și care a securizat continentul timp de 20 de ani.
Totodată, Gabrielius Landsbergis spune că Lituania nu va închide ușa Alianței în urma ei și că susține ferm aderarea Suediei și Finlandei la NATO.
Sursa foto: Redacția
Comentarii