Friday, August 19, 2022
Jurnalism corect


Bogdan Aurescu, despre tensiunile de la granița de Est a Ucrainei: Este un vârf de criză / Ce i-ar transmite ministrul de Externe lui Vladimir Putin

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 6 februarie 2022

Bogdan Aurescu a declarat duminică, 5 februarie, că asistăm, în aceste zile, la un vârf al crizei de la granița Ucrainei cu Federația Rusă. Ministrul de Externe i-ar transmite președintelui Vladimir Putin că România își dorește să aibă o relație pragmatică și predictibilă cu autoritățile de la Moscova, menționând că este interesat și de progresul Comisiei care se ocupă de tezaurul țării noastre din Rusia.

Răspunsul îl cunoaşte cel mai bine preşedintele Putin. Noi putem să ne facem o idee destul de consistentă cu privire la ce urmăreşte Federaţia Rusă (…) pentru că nu este o criză declanşată recent. Ceea ce vedem în aceste ultime săptămâni şi în ultimele două luni, să spunem, este un vârf de criză”, a declarat Bogdan Aurescu, la PrimaTV, întrebat ce urmărește Federația Rusă în Ucraina, citat de News.ro.

Ministrul român de Externe a precizat că diplomații Occidentului negociază cu cei ai Federației Ruse două tratate, bazate pe propunerile formulate de administrația de la Kremlin și răspunsurile SUA și NATO.

Întrebat ce i-ar transmite președintelui Federației Ruse, dacă ar avea ocazia, Aurescu a precizat că România așteaptă, din partea Moscovei, o relație pragmatică și predictibilă.

O astfel de relaţie trebuie să se desfăşoare, în mod evident, pe fundalul respectării ordinii publice internaţionale. De asemenea, cred că aş putea să îi spun şi faptul că UE şi NATO nu reprezintă ameninţări la adresa Federaţiei Ruse şi că există căi de cooperare pe care atât Uniunea Europeană, cât şi NATO, organizaţiile din care România face parte şi unde România este parte integrantă a deciziei, sunt organizaţii care doresc să coopereze cu Federaţia Rusă, sigur, în măsura în care şi Federaţia Rusă are această dorinţă”, a explicat Aurescu.

Ministrul a adăugat că este interesat și de progresul Comisiei care se ocupă de tezaurul României depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial.

Nu am abandonat acest subiect”, a spus Bogdan Aurescu.

În ceea ce privește trupele americane și franceze care ar urma să vină în România, Aurescu a explicat că este rezultatul demersurilor făcute de șeful statului, Klaus Iohannis.

Imediat ce decizia a fost anunţată, noi am şi confirmat această decizie şi am şi salutat-o, dar acest lucru s-a făcut în urma unei înţelegeri în acest sens cu partenerii noştri. Vorbim aici despre relaţia cu partenerul strategic american, cât şi de relaţia cu Franţa, ca partener strategic al României. Lucrurile sunt absolut clare, din punctul ăsta de vedere şi orice altă percepţie mi se pare complet eronată”, a explicat Bogdan Aurescu, întrebat dacă era normal să aflăm prima dată aceste anunțuri de la oficialii români.

Sursa foto: MAE

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW