Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Boboteaza, sărbătorită azi. Patriarhul Daniel săvârșește sfințirea Mare a Apei

By news.ro , in Stirile zilei , at 6 ianuarie 2023

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi Sfinţirea Mare a Apei (Agheasma Mare) pe esplanada Reşedinţei Patriarhale, împreună cu Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, şi cu Preasfinţitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum, potrivit Basilica.ro. Credincioşii care vor fi prezenţi, vineri, începând cu ora 7.00, la Baldachinul Sfinţilor de lângă Catedrala Patriarhală, vor primi de Bobotează câte o sticlă de 2 litri cu Agheasmă Mare şi un pachet cu anafură.

Au fost pregătite 13.000 de sticle (26.000 litri) şi 5.000 de pachete cu anafură, anunţă Patriarhia Română.

Între orele 09.30 – 11.30, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală.

Începând cu ora 12.00, în pridvorul Reşedinţei Patriarhale, va fi săvârşită de către trei ierarhi Slujba Sfinţirii Mari a apei (Agheasma Mare), iar apoi credincioşii prezenţi la slujbă vor fi binecuvântaţi prin stropire cu această Agheasmă.

„Sărbătoarea Botezului Domnului este temelia pentru Botezul creştin în numele Preasfintei Treimi. Botezul lui Ioan era spre iertare de păcate însă nu oferea harul mântuitor care vine prin lucrarea Duhului Sfânt”, a spus în Ajun Preafericitul Părinte Patriarhul Daniel. „Prin faptul că oamenii cred în Hristos şi se botează în numele Sfintei Treimi, ei sunt înfiaţi, nu sunt simpli robi, ci primesc calitatea de fiu”.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii