Wednesday, October 20, 2021
Jurnalism corect


BNR va asigura lichiditatea sistemului bancar, în caz că va fi necesar

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 18 martie 2020 Etichete: , ,

Banca Națională a României (BNR) a anunțat că va asigura băncilor comerciale fluxuri neîntrerupte de numerar, ca parte a măsurilor de gestionare a crizei cauzate de pandemia de COVID-19. Instituția recomandă utilizarea, pe cât posibil, a mijloacelor de plată electronice

Potrivit unui comunicat emis miercuri, Banca Națională a României a anunțat că monitorizează și analizează evoluțiile interne și internaționale, precum și impactul pandemiei de COVID-19 asupra piețelor financiare și economiei naționale. Instituția se declară pregătită să asigure stabilitatea necesară în condițiile date, precum și lichiditatea sistemului bancar, pentru buna funcționare a finanțelor publice și a economiei reale.

Finanțarea cheltuielilor publice, prioritară pentru BNR

Finanțarea curentă a cheltuielilor publice (salarii, pensii, cheltuieli sociale, investiții, etc.) este prioritară. În eventialitatea unei cereri crescute din partea populației, BNR va asigura băncilor fluxuri neîntrerupte de numerar pentru toate operațiunile, inclusiv cele de lichidități pentru bancomate. Clienții bancari au acces deplin la banii disponibili în conturile lor, indiferent că aleg să retragă sume de la bancomate, să opereze tranzacții bancare sau, dacă este necesar, să se deplaseze la sucursalele și agențiile băncilor.

BNR recomandă mijloacele de plată moderne

Pentru a evita contactul fizic direct și deplasările care nu sunt urgente, BNR le recomandă cetățenilor efectuarea operațiunilor bancare, pe cât posibil, prin intermediul intermediul mijloacelor moderne de plată disponibile, precum cardurile sau plățile online.

Se pregătesc modificări ale regulamentelor prudențiale

Banca Națională a anunțat că pregătește modificări ale regulamentelor bancare prudențiale, în concordanță cu recomandările europene și internaționale pentru această perioadă, urmărind, totodată, și menținerea în limite acceptabile a bonității instituțiilor financiare și a clienților nebancari (companii și populație).

Sursa foto: BNR

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW