Friday, July 26, 2024
Jurnalism corect


BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 5 octombrie 2023

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, a hotărât joi menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an.

Rata anuală a inflaţiei a continuat să scadă pe ansamblul primelor două luni ale trimestrului III în linie cu previziunile, coborând de la 10,25% în iunie, la 9,43% în august, pe fondul decelerării creşterii preţurilor alimentelor şi al continuării descreşterii dinamicii preţurilor energiei, contrabalansate doar parţial ca impact de scumpirea combustibililor şi medicamentelor.

Potrivit băncii centrale, activitatea economică şi-a accelerat creşterea în trimestrul II 2023 la 0,9%, de la 0,5% în precedentele trei luni (variaţie trimestrială), depăşind previziunile, evoluţie ce face probabilă întreruperea trendului de restrângere a excedentului de cerere agregată în acest interval.

Faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, avansul PIB a continuat însă să se reducă peste aşteptări în trimestrul II, la 1,1%, de la 2,4% în primele trei luni ale anului. Descreşterea a fost determinată de această dată de consumul gospodăriilor populaţiei, în timp ce formarea brută de capital fix şi-a reaccelerat uşor creşterea anuală de două cifre, iar exportul net şi-a mărit impactul expansionist, în condiţiile măririi ecartului pozitiv dintre dinamica volumului exporturilor de bunuri şi servicii şi cea a volumului importurilor. Pe acest fond, deficitul balanţei comerciale şi cel de cont curent au continuat să scadă considerabil în trimestrul II în raport cu perioada similară din 2022.

Cele mai recente date şi analize indică o creştere mai modestă a economiei în trimestrul III comparativ cu previziunile precedente şi în decelerare faţă de trimestrul anterior, implicând totuşi o relativă redresare a avansului în termeni anuali al PIB, sub influenţa unui efect de bază.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW