Blue Air, precizări privind rambursarea banilor pe bilete
Blue Air vine cu primele precizări privind rambursarea banilor pe biletele de avion, după ce compania aeriană a anulat toate zborurile până în data de 9 octombrie, deși inițial anunțase că anulează cursele doar până în data de 12 septembrie.
Joi, 15 septembrie, Blue Air anunță că rambursarea tuturor sumelor datorate pasagerilor pentru biletele achiziționate depinde esențial de reluarea operațiunilor și a activității de vânzare a Blue Air.
„(…) Așa cum am precizat în comunicările anterioare, un alt factor esențial este aportul în numerar adus de unul dintre cei doi investitori cu care ne aflăm în discuții”, precizează compania.
„Redresarea Blue Air, respectiv reluarea operațiunilor de transport aerian de pasageri, implică o colaborare strânsă și sprijinul din partea tuturor partenerilor comerciali, dar și al tuturor instituțiilor publice și autorităților din România, eforturile depuse de managementul executiv, Consiliul de Administrație și acționariatul societății, fiind insuficiente în lipsa unei astfel de colaborări.
Blue Air își exprimă disponibilitatea permanenta a conducerii executive a societății, de a transmite toate informațiile și informările necesare, și de a participa la absolut orice discuție necesară cu factorii decizionali din cadrul instituțiilor publice și autorităților ce pot ajuta la redresarea companiei, într-o manieră unitară și organizată.
Precizăm faptul că până la acest moment, în urma discuțiilor purtate de conducerea executivă a Blue Air, putem confirma sprijinul primit din partea majorității aeroporturilor din străinătate, incluzând aeroporturile din Italia, Israel, Spania, Marea Britanie, precum și a furnizorilor de combustibil din aceste aeroporturi, pentru a putea relua prestarea serviciilor către Blue Air, sub condiția plății în avans a serviciilor oferite și mizăm pe același sprijin și din partea aeroporturilor din România, Bacău, Cluj-Napoca, București- Otopeni și Iași”, mai aratp sursa citată.
Câți pasageri au fost afectați
Numărul total de pasageri afectați de anulările zborurilor în perioada 6 septembrie – 9 octombrie este de aproximativ 230.000, reprezentând aproximativ 77.000 rezervări bilete de călătorie.
Potrivit sursei citate, toți pasagerii au fost notificați de anularea zborurilor și au primit 3 opțiuni disponibile:
- reprogramarea călătoriei pe următorul zbor disponibil,
- rambursarea în portofelul electronic (Blue Air oferind un bonus în procent de 25%, din valoarea biletului achiziționat drept compensare pentru neplăcerile create pasagerilor noștri)
- sau rambursarea biletelor achiziționate.
17.500 de portofele electronice au fost create în ultimele zile, totalizând 1.9 milioane de euro. Călătorii care au ales această opțiune vor putea folosi sumele să-și cumpere bilete „imediat ce vom activa procesul de vânzare”, dă asigurări firma.
„În cel mai scurt timp cu putință vom reveni cu detalii despre modalitatea în care va fi reluată activitatea de transport aerian de pasageri de către Blue Air, în funcție și de rezultatele înregistrare în negocierile cu investitorii, dar și de disponibilitatea autorităților de a ne sprijini în acest proces dificil”, conchide sursa citată.
Context
Compania Blue Air a anunţat -inițial- sistarea tuturor zborurilor programate să decoleze de pe aeroporturi până luni, 12 septembrie 2022, după ce Administraţia pentru Fondul de Mediu a dispus blocarea conturilor sale, din cauza unor datorii de peste 28 de milioane de lei, reprezentând valoarea a 54.230 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon generate în anul 2021.
Ulterior, compania aeriană a anunțat că zborurile vor fi reluate abia din data de 10 octombrie.
Mai multe curse TAROM au preluat, în ultimele zile, pasageri români cu bilete rezervate la compania Blue Air.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii