Monday, April 15, 2024
Jurnalism corect


Bisericile au fost exceptate de la reguli: Liber în interior și pentru nevaccinați, preoții pot ține slujbe fără mască

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 22 octombrie 2021

De luni intră în vigoare noi măsuri stricte decise de autorități în încercarea de a controla valul patru al pandemiei, dar regulile nu vor fi aceleași pentru toată lumea. Potrivit hotărârii adoptate astăzi de Guvern, bisericile și activitățile religioase vor fi exceptate de la anumite obligații.

De exemplu, Executivul a decis ca accesul la toate activitățile și evenimentele organizate timp 30 de zile, începând de luni, să fie permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală și care pot prezenta un certificat verde care dovedește unul dintre aceste lucruri. Între altele, este vorba și despre accesul în cadrul centrelor comerciale, unităților de cazare, restaurantelor, cafenelelor sau altor unități de alimentație publică în care se pot consuma produse alimentare sau băuturi alcoolice sau nealcoolice comercializate.

CITEȘTE MAI MULTE DETALII – DOCUMENT Noile restricții adoptate de CNSU: Accesul în instituții și clădiri de birouri, doar pe baza certificatului verde. Nunțile, botezurile și spectacolele vor fi interzise

Însă credincioșii care merg la biserică sunt exceptați de la această regulă:

„De la obligația prevăzută la alin. (1) referitoare la accesul controlat sunt exceptate activitățile religioase precum și cele din unitățile de alimentație publică în care doar se comercializează produsele alimentare și băuturile alcoolice sau nealcoolice dispuse în afara centrelor comerciale, târgurile, bâlciurile și talciocurile”, se arată în hotărârea CNSU care a fost aprobată prin hotărâre de guvern vineri, 22 octombrie.

De asemenea, deși de luni vor fi interzise activitățile în baruri, cluburi și discoteci, se suspendă și nunțile, botezurile, etc., slujbele religioase se vor putea desfășura în interior, chiar dacă accesul va fi permis și persoanelor care nu au niciun fel de protecție în fața COVID-19.

„(5) Se propune ca activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, să se desfășoare în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană și purtarea măștii de protecție”.

Totodată, art. 9, alin. 1 al hotărârii CNSU prevede că portul măștii de protecție devine obligatoriu peste tot. Însă sunt exceptate de la această măsură mai multe categorii de persoane, printre care se numără și reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane (d).

Arafat explică de ce

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a explicat într-un briefing de presă de astăzi că „este o decizie luată și votată la nivelul CNSU”, dar nu a avansat și vreun argument științific pentru a susține luarea acestei decizii.

„Nu, la acest moment, activitățile religioase nu sunt condiționate de certificatul verde, dar este obligatoriu să fie 2 metri pătrați asigurați între persoane. Este o decizie luată la CNSU, au fost discuții în acest sens”, a afirmat el după ședința Executivului.

Întrebat care sunt argumentele științifice care au stat la baza decizieii, Arafat a răspuns că „sunt măsuri care se iau nu neapărat și cu un argument științific”.

„Nu închidem activitățile religioase. (…) Sunt mai multe considerente care se iau în considerare, pe lângă baza științifică oferită de medici”, a completat secretarul de stat în MAI.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW