Biroul șefului de cabinet al lui Volodimir Zelenski a fost percheziționat de ofițerii anticorupție

Anchetatorii Oficiului Național Anticorupție din Ucraina (NABU) au efectuat percheziții la biroul șefului de cabinet al președintelui Volodimir Zelenski, Andrii Iermak. Demersul face parte dintr-o anchetă majoră de corupție care vizează o companie de stat din domeniul nuclear, relatează Euronews.
NABU și SAPO (Parchetul Special Anticorupție) investighează de câteva săptămâni cazul de corupție care implică monopolul nuclear de stat Energoatom. Opt suspecți au fost inculpați în ceea ce reprezintă cea mai amplă anchetă de corupție de la începutul invaziei la scară largă a Rusiei la începutul anului 2022. Investigația procurorilor a zguduit Ucraina, aflată în război de aproape patru ani.
NABU și SAPO au transmis că ancheta, care a durat 15 luni și a implicat 1000 de ore de înregistrări audio, a scos la iveală participarea mai multor membri ai guvernului ucrainean. Oficiul anticorupție a raportat că grupul colecta mită de la contractorii Energoatom, în valoare de 10-15% din valoarea fiecărui contract. Potrivit NABU, fonduri în valoare de aproximativ 100 de milioane de dolari au fost spălate.
„De fapt, conducerea unei întreprinderi strategice cu venituri anuale de peste 4 miliarde de euro nu era asigurată de funcționari, ci de persoane din afară care nu aveau nicio autoritate formală”, se precizează într-un comunicat de presă al NABU.
Acuzația este că ar fi primit plăți de la antreprenori care construiesc fortificații împotriva atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice, în timp ce milioane de ucraineni din întreaga țară suferă din cauza penelor de curent după atacurile rusești. Anchetatorii Oficiului Anticorupție susțin că liderul și creierul schemei de corupție este omul de afaceri Timur Mindich, fost partener de afaceri al președintelui Volodimir Zelenski. El a fost unul dintre cei mai apropiați asociați ai actualului președinte înainte ca acesta să își preia funcția în 2019. Volodimir Zelenski a introdus sancțiuni împotriva acestuia, în urma deschiderii anchetei.
Drept răspuns la anchetă, Ucraina a lansat un audit anticorupție masiv al tuturor companiilor de stat. Ministrul energiei, Svitlana Hrinciuk, și Herman Halușcenko, fostul deținător al funcției din 2021 până în iulie 2025 și, până recent, ministru al justiției, au demisionat în urma investigației.



