Saturday, June 19, 2021
Jurnalism corect


Biroul Politic Național al PNL, ședință online despre campania electorală și moțiunea de cenzură

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 26 august 2020 Etichete: , , ,

Biroul Politic Național al PNL va susține, miercuri, o ședință online, iar printre temele abordate vor fi campania electorală și moțiunea de cenzură depusă de PSD în Parlament.

Biroul Politic Național al PNL va avea o ședință online, miercuri, la ora 20:00, pentru a stabili ultimele detalii legate de campania electorală, dar și pentru a discuta aspecte ce țin de moțiunea de cenzură, susține News.ro.

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că votul moțiunii de cenzură va fi pe 31 august, adică luni.

În același timp, Klaus Iohannis, Președintele României a acuzat PSD că a dat această moțiune în „bătaie de joc” și că nu e cel mai potrivit moment, având în vedere că traversăm o criză economică și o perioadă de pandemie.

Liderul PNL, Ludovic Orban, a spus că vor negocia cu toți parlamentarii, indiferent de culoarea lor politică, dar că nu are ce să discute cu conducerea PSD.

„Noi am declanşat negocieri cu toţi parlamentarii, indiferent de culoarea lor politică. Nu avem ce discuta cu conducerea PSD. Cu orice parlamentar discutăm pentru a îl convinge că este inoportun un astfel de demers şi că oricum alegerile vor decide peste trei luni cine va conduce România şi să îi convingem să aibă o atitudine responsabilă şi corectă faţă de România”, a declarat Ludovic Orban.

 

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW