Birocrația în România: Obligativitatea măștilor de tip medical, instituită la o săptămână după ce a fost anunțată
Situație incredibilă, cauzată de procedurile birocratice greoaie. Abia la o săptămână după ce Comitetul Național pentru Situații de Urgență a propus instituirea obligativității purtării măștilor de tip medical în toate spațiile publice, măsura va fi și aplicată în municipiul București, unde rata de incidență a cazurilor a depășit pragul de 3 la 1.000 de locuitori în ultimele 14 zile.
Înainte de toate, trebuie să explicăm parcursul birocratic prin care a trecut această decizie. Întâi a fost adoptată, pe data de 5 ianuarie, de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență. A doua zi, pe 6 ianuarie, Guvernul a adoptat propunerea CNSU printr-o Hotărâre de prelungire a stării de alertă pe întreg teritoriul țării.
Însă în loc să fie implementată imediat, Prefectura Capitalei a tergiversat decizia până miercuri, 12 ianuarie, astfel încât să fie adoptată cu un alt set de măsuri, care se aplică ca urmare a depășirii pragului de incidență de 3 la 1.000 de locuitori și intrării în scenariul roșu. Măsura va deveni obligatorie de începând de pe data de 13 ianuarie.
Conform deciziei Prefecturii, de obligativitatea purtării măștii de tip medical în spațiile publice sunt exceptați copiii de sub 5 ani, persoanele care lucrează singure în birou, prezentatorii TV și invitații, cu condiția respectării unei distanțe de 3 metri, la fel și preoții în timpul oficierii slujbelor, persoanele care desfășoară activități fizice intense și cele care suferă de boli care le afectează capacitatea de oxigenare.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Here you can find 39200 more Information on that Topic: mainnews.ro/birocratia-in-romania-obligativitatea-mastilor-de-tip-medical/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/birocratia-in-romania-obligativitatea-mastilor-de-tip-medical/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/birocratia-in-romania-obligativitatea-mastilor-de-tip-medical/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Info here to that Topic: mainnews.ro/birocratia-in-romania-obligativitatea-mastilor-de-tip-medical/ […]
… [Trackback]
[…] Find More here on that Topic: mainnews.ro/birocratia-in-romania-obligativitatea-mastilor-de-tip-medical/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Information here to that Topic: mainnews.ro/birocratia-in-romania-obligativitatea-mastilor-de-tip-medical/ […]