Wednesday, September 28, 2022
Jurnalism corect


BEC, despre calendarele ortodoxe distribuite de partidul lui Victor Ponta: Pro România a încălcat legislaţia electorală

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 30 noiembrie 2020

Biroul Electoral Central a decis că Pro România a încălcat legislația electorală, după ce a folosit, în timpul campaniei, calendare religioase cu logo-ul partidului, transmite Partidul Național Liberal printr-un comunicat de presă.

Aproape 3 milioane de false calendare creștin-ortodoxe au fost tipărite pentru a fi distribuite de Pro România, partidul lui Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu, în campania electorală pentru alegerile parlamentare.

CITEȘTE ȘI: Partidul lui Victor Ponta a tipărit și distribuit ilegal calendare ortodoxe în campania electorală / Reacția Patriarhiei

PNL sesizase încălcarea legislației privind desfășurarea campaniei electorale de către Partidul Pro România la Biroul Electoral de Circumscripție București și la Biroul Electoral de Circumscripție Buzău.

Partidul Naţional Liberal a sesizat Biroul Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti şi Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană Buzău cu privire la încălcarea de către Partidul Pro Romania a legislaţiei privind desfăşurarea campaniei electorale la alegerile Parlamentare din anul 2020, în ceea ce priveşte distribuirea ca materiale de propagandă electorală a calendarelor bisericeşti cu logoul şi denumirea Partidului PRO România, respectiv purtând mesaje cu caracter politic. Ambele birouri electorale au stabilit că partidul Pro România a încălcat legislaţia electorală, folosind în campanie materiale de propagandă electorală care nu respectau prevederile din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor”, se arată într-un comicat al PNL citat de news.ro.

Decizia a fost confirmată în mod definitiv de către Biroul Electoral Central în 29 noiembrie, stabilind că Pro România a încălcat legislația ce conferă exclusivitate asupra distribuirii și valorificării obiectelor de cult ortodoxe Bisericii Ortodoxe Române.

Totodată, partidului Pro România îi este interzis să mai distribuie materiale de propagandă electorală constând în calendare creştin-ortodoxe pe anul 2021 şi este obligat să retragă din spaţiul public calendarele bisericeşti distribuite.

Liberalii susțin că au sesizat organele de poliție în vederea efectuării de cercetări suplimentare şi de aplicare a sancţiunilor prevăzute de lege.

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW