BEC a sesizat Parchetul și CNA după ce membrii săi au fost amenințați pe rețelele sociale

Biroul Electoral Central (BEC) responsabil pentru organizarea alegerilor prezidențiale din 2025 a anunțat că, în cadrul ședinței de vineri, a hotărât în unanimitate să sesizeze organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), ca urmare a amenințărilor primite de membrii săi pe rețelele sociale.
„Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025 (BEC) aduce la cunoştinţa publicului faptul că, în şedinţa din 14 martie 2025, a decis în unanimitate sesizarea organelor de urmărire penală şi a Consiliului Naţional al Audiovizualului ca urmare a ameninţărilor primite de membrii săi pe reţelele de socializare”, se arată în comunicatul oficial al instituției.
BEC condamnă categoric orice formă de intimidare sau amenințare la adresa membrilor săi și subliniază necesitatea respectării legii și a instituțiilor statului.
foto: Inquam Photos/Octav Ganea



