Tuesday, October 22, 2019
Jurnalism corect


Băsescu: Viorica Dăncilă va fi lider PSD până după alegerile prezidențiale, când va preda mandatul și se va uita că a fost premier

By Madalina Balaceanu , in Politic Stirile zilei , at octombrie 10, 2019 Etichete: , , ,

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, spune că obiectivul lui Victor Ponta nu este să guverneze, ci să se apropie de PSD.

”Mâine nu se pune problema numelor, ci ce facem și cu cine facem majoritate. Eu nu cred că Ponta e atât de fraier să intre în guvern, ar fi dezastru pentru PNL. Obiectivul lui Ponta nu e să guverneze până la alegeri ci după alegeri. El vrea să se apropie de PSD, ceea ce va face.

Poate să fie guvern minoritar, cu condiția să aibă înțelegere cu partidele parlamentare, dar e foarte greu. Presupun că atunci când Iohannis a cerut să inițieze moțiunea, a avut în cap și varianta de guvern de după căderea guvernului Dăncilă. Nu știu care e echipa, dar cred că o are”, a declarat Traian Băsescu.

Potrivit fostului șef de stat, Viorica Dăncilă nu mai poate înlocui candidatul la prezidențiale. Social-democrata va rămâne președintele PSD până la alegerile prezidențiale.

„Dăncilă nu mai are ce face, nu mai poate înlocui candidatul la prezidențiale, va candida. Va fi președintele PSD până după alegerile prezidențiale, când va preda mandatul și se va uita că a fost premier. Până una alta, e premier interimar. Un guvern putem avea după alegerile prezidențiale.

Victor Ponta este câștigătorul acestei moțiuni. El poate avea orice opțiune. E o variantă tentantă și pentru PSD. Eu cred că el este mai tentat de PSD, decât de a guverna. Poate să preia oamenii, iar ce nu preia să rămână în PSD și să îi rămână aliați. Cu dreapta, el e compromis. Eu cred că Ponta, dacă va juca la maxim, să vrea și PSD și la guvernare, el poate aduce PSD la guvernare. Pro România cu PSD înseamnă un număr enorm de parlamentari. El poate juca și cartea unei majorități, cu PSD, UDMR, ALDE, minorități”, a mai spus europarlamentarul.

Citeste si:  Exit - poll CURS Avangarde: PSD şi PNL, la egalitate. USR-PLUS, peste 23%

Traian Băsescu a mai spus că dacă președintele Klaus Iohannis nu are o soluție, va sta cu Viorica Dăncilă până în turul doi, ceea ce va cauza multe probleme României.

„Dacă Iohannis nu are o soluție în buzunar, va sta cu doamna Dăncilă până după turul 2, România va fi în criză politică, vor crește datoriile României, ratingul de țară va fi scăzut de agenții.

Nu se pot face alegeri anticipate.”, a declarat Traian Băsescu la România TV.

Foto: Inquam photos/ George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW