Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Bărbatul din Târgu-Jiu, înjunghiat în spate, a murit la spital/ Agresorul, de negăsit

By Madalina Balaceanu , in Justitie Stirile zilei , at 31 decembrie 2019 Etichete: , ,

Bărbatul din Târgu-Jiu, înjunghiat marți dimineață în spate cu un cuțit, a murit la spital. Polițiștii îl caută în continuare pe agresor, care a fugit de la locul faptei.

Oamenii legii au deschis dosar penal pentru omor.

Știre inițială

Un bărbat de 43 de ani a fost înjunghiat în spate cu un cuțit, marți, în timp ce se afla în Piața Centrală din Târgu- Jiu, în apropierea unei carmangerii. Oamenii legii au deschis un dosar penal și îl caută pe agresor, care a fugit de la locul faptei.

„Este vorba despre un bărbat de 43 de ani, înjunghiat în spate, hemitorace drept, a fost transportat de echipajul SMURD în UPU şi, din câte am înţeles, a intrat în stop cardio-respirator”, a declarat Constantin Mitroi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, citat de Mediafax.

Potrivit IPJ Gorj, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că bărbatul a fost înjunghiat.

“Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost înjunghiat, în zona Pietei Centrale, din municipiu. S-a constituit echipă complexă  de cercetare sunt la fata locului pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc fapta. Cauza a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Miruna Prejbeanu, pentru mainnews.ro.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *