Bărbatul acuzat că i-a fost complice lui Gheorghe Dincă vrea să scape de arestul preventiv / Ștefan Risipițeanu rămâne închis

Ștefan Risipițeanu a contestat, la Curtea de Apel Craiova, măsura arestului preventiv și a cerut să fie eliberat, după ce Tribunalul Olt nu a fost de acord să îl scoată din închisoare. Decizia Curții va fi definitivă.
Update: Instanța a respins contestația lui Ștefan Risipițeanu și a decis ca bărbatul să rămână în arest preventiv.
Ștefan Risipițeanu a fost trimis în judecată pentru viol. Potrivit procurorilor DIICOT, acesta l-ar fi surprins pe Gheorghe Dincă atunci când a adus-o acasă pe Luiza Melencu și i-a cerut să îl lase și pe el să întrețină relații sexuale cu tânăra. Gheorghe Dincă ar fi acceptat, pentru a nu risca să fie descoperit.
Cazul Caracal
Organele judiciare au fost sesizate pentru prima dată pe 15 aprilie cu privire la faptul că a dispărut Luiza Melencu. Pe 19 aprilie s-a întocmit dosar penal in rem pentru lipsire de libertate.
În luna iulie, autoritățile au fost sesizate de mama Alexandrei Măceșanu anunțând că fiica sa a dispărut. Fata a sunat de trei ori la poliție, însă a fost ignorată.
Acuzat este Gheorghe Dincă, un bărbat de 57 de ani din Caracal, care a mărturisit că le-a omorât pe cele două adolescente după ce le-a luat la ocazie.
Presupusele fapte ale lui Gheorghe Dincă au cutremurat România. În urma acestei tragedii, șeful Poliției Române de la acea vreme, Ioan Buda, a fost demis pentru modul în care a gestionat acest caz.
De asemenea, a fost demis și prefectul județului Olt, Petre-Silviu Neacșu.
Totodată, deși era pus la conducere doar de câteva zile, ministrul de Interne, Nicolae Moga, și-a anunțat demisia.
Chiar și procurorul-șef interimar al DIICOT și-a pierdut funcția în urma tragediei din Caracal, după ce, președintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia.



