Bărbat prins în flagrant dând mită de 50.000 de euro unui director Romgaz – SURSE
Un bărbat a fost prins în flagrant, luni, de către procurorii DNA în timp ce dădea mită 50 000 de euro unui director al Societății Naționale de Gaze Naturale Romgaz. Directorul are calitate de martor în acest dosar, conform surselor mainnews.ro. Suma de bani reprezintă doar o parte din șpaga promisă pentru ca directorul să aprobe plata unui contract de vânzare-cumpărare care avea ca obiect achiziționarea, de către compania națională, a unei suprafețe de teren.
Inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore. Conform surselor mainnews.ro, denunțul a fost făcut chiar de persoana care are calitate de martor în acest dosar.
„În perioada 28 aprilie – 11 mai 2020, inculpatul ar fi promis că îi va oferi suma de 200.000 euro unei persoane cu funcție de conducere într-o companie națională (martor) pentru ca aceasta, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, să aprobe plata unui contract de vânzare-cumpărare ce fusese anterior încheiat între compania națională respectivă în calitate de cumpărător și o firmă privată în calitate de vânzător, fiind apoi autentificat la notariat. Obiectul contractului era achiziționarea, de către compania națională, a unei suprafețe de teren”, se arată în comunicatul procurorilor.
Inculpatul a apucat să dea doar o parte din șpaga promisă, reprezentând suma de 50 000 de euro.
„La data de 11 mai 2020, inculpatul i-a dat martorului, în numerar, un avans de 50.000 euro din suma promisă, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante„, conform sursei citate.
Inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
[…] Citește și Bărbat prins în flagrant dând mită de 50.000 de euro unui director Romgaz… […]
[…] Citește și: Bărbat prins în flagrant dând mită de 50.000 de euro unui director Romga… […]
… [Trackback]
[…] Read More Information here on that Topic: mainnews.ro/barbat-prins-in-flagrant-dand-mita-de-50-000-de-euro-unui-director-romgaz-surse/ […]