Bărbat din Hunedoara, anchetat pentru schingiuirea animalelor. 12 câini au fost salvaţi de poliţişti
Un bărbat din județul Hunedoara s-a ales cu dosar penal, după ce politiștii au descoperit că a schingiut mai mulți câini, chiar în propria curte. În urma cercetărilor, polițiștii au descoperit că ar fi ucis doi câini, iar în perioada 2021-2023, bărbatul ar fi tăiat urechile unei femele din rasa Kangal(n.r. rasă de luptă), deși nu are avize pentru a practica chirurgia veterinară, informează Poliția Hunedoara.
Joi, 1 iulie, poliţiştii au stabilit că cele 12 exemplare canine, de diferite rase sau metişi, dintre care trei aparţin unor rase considerate de legislaţia în vigoare ca fiind periculoase, erau ţinute în condiţii improprii de bărbat, în vederea înmulţirii şi a comercializării ilegale.
„În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de schingiuirea animalelor, uciderea animalelor cu intenţie, fără drept, şi intervenţii chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale”, a precizat sursa citată.
La finalizarea controlului, poliţiştii au luat măsura plasării celor 12 câini într-un adăpost autorizat pentru protecţia animalelor.
Sursă foto: IPJ Hunedoara
Comentarii