Bărbat cu COVID-19, care trebuia să fie izolat la domiciliu, depistat de jandarmi la picnic în Sinaia
Un bărbat din judeţul Giurgiu, depistat pozitiv cu COVID-19, care a refuzat internarea în spital, fiind plasat în izolare la domiciliu, a fost depistat de jandarmi la cota 1000 Sinaia, unde se afla la picnic cu alte două familii, a informat IJJ Prahova, conform AGERPRES.
„Jandarmii prahoveni au fost alături de cetăţenii care au ascultat, respectat şi înţeles recomandările fără a avea nemulţumiri, iar unde s-a impus s-au luat măsurile legale de sancţionare. Totuşi, în data de 2 august, numitul M.M.M. din judeţul Giurgiu, turist aflat la cota 1000 Sinaia, unde desfăşura activităţi de picnic cu alte doua familii într-o zonă care nu era special amenajată, a fost depistat, în urma verificărilor, că figura testat pozitiv COVID-19, cu refuzul internării în unitate spitalicească, având măsura izolării la domiciliu în judeţul Giurgiu. S-a impus informarea autorităţilor competente şi întocmirea procesului verbal de sesizare privind săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor epidemiologice”, a anunţat IJJ Prahova.
Sursa foto: Inquam photos/Octav Ganea
Comentarii