Stirile zilei

Șefa DSP Timiș, bâlbe în timpul unei conferințe despre coronavirus / Cine este Cornelia Cismaș-Malac, cumnata unui primar PSD

Cornelia Cismaș-Malac, șefa Direcției de Sănătate Publică Timiș, s-a bâlbâit de nenumărate ori în timpul unei conferințe de presă în care vorbea despre recentele cazuri de coronavirus descoperite în județ.

„DSP Timiș a luat cunoștință de pozitivarea testului pentru o persoană cu… pentru o persoană de sex feminin de 38 de ani căruia i s-a reco… iertați-mă! … Deci, astăzi, în jurul orei 14.00, DSP Timiș a luat cunoștință de pozitivarea unui tes… nu, iertați-mă! Vă rog din suflet! Un pahar cu apă, vă rog!”, a spus Cornelia Cismaș-Malac.

După o pauză lungă, șefa DSP Timiș a băut un pahar de apă și a încercat să-și reia discursul.

„Din momentul în care DSP Timiș a luat cunoștință de pozitivarea testului pentru coronavirus pentru o persoană de sex feminin de 38 de ani care a călătorit la 30 km de Bergamo, în perioada 19 – 20 februarie a demarat mmm… Lumina chiar mă deranjează și o să mă uit în altă direcție! (…) Din momentul în care vom contacta persoanele vom asigura…. deci, îmi cer scuze! Îmi iau timp să spun! Lăsați-mă să spun! Este obosit! De două săptămâni în fiecare la ora 11, de dimineață! Chiar vreau să finalizez”, a mai spus aceasta.

 

 

Cine este Cornelia Cismaș-Malac

Cornelia Malac-Cismaș este șefa DSP Timiș din septembrie 2018, funcție în care a a fost numită interimar, fără să dea vreun concurs.

Șefa DSP Timiș este soția lui Romeo Malac, membru PSD și președintele Asociației Județene de Fotbal din Timiș. De asemenea, este cumnata lui Victor Malac, primar PSD în comuna Dumbrăvița, potrivit Sursa de Vest.

sursa foto: sursadevest.ro

Articole Recomandate

Back to top button