Saturday, May 18, 2024
Jurnalism corect


Bacterii periculoase identificate în ciorba de pește servită pacienților la Spitalul de Psihiatrie Murgeni

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 8 decembrie 2023 Etichete: , ,

Ciorba de pește servită pacienților de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni conține trei bacterii cu potențial de a cauza probleme de sănătate. Deși autoritățile locale initial raportau că analizele preliminare atestau absența contaminării în probele examinate, un document oficial datat 29 noiembrie confirmă prezența bacteriilor, potrivit news.ro.

Conform unui document oficial emis de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui, comunicat Prefecturii Vaslui și obținut de ziarul Libertatea, analizele arată că în ciorba de pește furnizată pacienților de la Spitalul Murgeni au fost identificate bacterii periculoase.

Documentul confirmă că, încă din data de 29 noiembrie, autoritățile din Vaslui erau conștiente că hrana furnizată pacienților de la Murgeni conținea bacterii cu potențial de a cauza probleme de sănătate. Analizele au identificat prezența clostridium perfringens, bacillus cereus și cerulida în borșul de pește oferit de Mănăstirea Florești pacienților de la Murgeni.

”Bacillus cereus formează două toxine responsabile pentru intoxicaţia alimentară, în general când numărul de bacterii depăşesc 100.000 pe gram de hrană, deşi există şi cazuri cunoscute de otrăvire în care concentraţia a fost cu mult sub 6.000/g”, se arată în adresa transmisă Prefecturii Vaslui, citată de Libertatea.

Valorile bacteriilor identificate în borș sunt următoarele: Clostridium perfringens – 1,64 milioane de unități pe gram, Bacillus cereus – 3.091 unități pe gram, Cerulida – 945,98 unități pe gram. Conform evaluărilor medicilor intervievați de către jurnaliști, aceste valori sunt considerate mici, dar pot cauza probleme.

Pe 27 noiembrie, autoritățile locale din Vaslui au comunicat că rezultatele preliminare ale analizelor primite de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui, referitoare la probele de alimente trimise la Institutul de Igienă și Sănătate Publică, sunt negative atât în privința bacteriilor, cât și în ceea ce privește pesticidele sau toxinele.

Trei pacienți care erau internați la Spitalul Murgeni au decedat, iar alți 29 au prezentat probleme de sănătate, necesitând internare în diverse spitale, în urma consumului de alimente pe bază de pește furnizate de o mănăstire.

FOTO: Facebook

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW