Sunday, July 21, 2024
Jurnalism corect


UPDATE Bacalaureat 2024: Rezultatele au fost afișate astăzi pe edu.ro

By Florea Eva , in Stirile zilei , at 8 iulie 2024

UPDATE: Peste 76% din candidați au promovat examenul de Bacalaureat în 2024, a spus Ligia Deca în conferința de presă susținută la ora 11:30, oră la care au fost afișate notele pe edu.ro.

Ligia Deca, ministrul Educației, a comunicat rezultatele examenului de bacalaureat din acest an.

Rata generală de promovare pentru toți candidații, inclusiv cei din seriile anterioare, a fost de 76,4%, în creștere față de 72,8% în 2023 și 73,3% în 2022.

În seria curentă, rata de promovare pe filiere a fost de 90,7% în filiera teoretică, 63,3% în filiera tehnologică și 77,3% în filiera vocațională.

Dintre candidații din promoția curentă care au promovat examenul de Bacalaureat, respectiv care au obținut media notelor peste șase, cei mai mulți se situează în tranșa de medii 8-8,99, adică 32,77%. 29,9% au obținut medii între 9 și 10, 23,78% au obținut medii între 7-7,99, iar 13,5% au obținut medii între 6-6,99. 39 de candidați au obținut media zece, 11,57% dintre candidații respinși au avut medii de 5-5,99, a transmis Ligia Deca.

Cea mai mare rată de promovare pentru candidații din seria curentă s-a înregistrat în județele: Cluj (88,9%), Galați (88,5%), Brăila (87,5%), Bacău (87,9%), Brașov (87,4%). Cea mai scăzută rată de promovare s-a înregistrat în Ilfov (61,3%), Harghita (63,5%), Giurgiu (67%), Mehedinți (68,6%) și Teleorman (69,3%).

Știrea inițială

Rezultatele la examenul de Bacalaureat 2024 vor fi publicate astăzi, 8 iulie, pe site-ul bacalaureat.edu.ro și la avizierele centrelor de examen. Primele rezultate de la Bacalaureat 2024, înainte de contestații, vor fi prezentate astăzi, la ora 11:30, într-o conferință de presă susținută de Ligia Deca, ministrul Educației.

Rezultatele la Bacalaureat 2024 vor fi anonimizate, pe pagina online vor apărea coduri în dreptul cărora vor fi afișate notele și mediile. Fiecare candidat a primit anterior afișării rezultatelor un cod specific.

Candidații la Bacalaureat 2024 vor primi calificativul „admis” sau „respins” în funcție de notele obținute. Pentru a fi admiși, candidații trebuie să aibă media tuturor probelor peste 6 și nicio notă mai mică de 5.

Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, începând cu ora 12:00 și până la ora 18:00. Aceste contestații pot fi depuse fie personal la unitatea unde a fost susținut examenul, fie prin email, la adresa special pusă la dispoziție în acest scop, în același interval de timp.

Recorectarea va fi făcută între 9 și 11 iulie 2024, iar rezultatele finale de Bacalaureat 2024 vor fi făcute publice pe 12 iulie.

Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Media generală a candidaților care obțin 5,99 se rotunjește la 6,00.

Peste 134.000 de candidați s-au înscris la examenul de Bacalaureat, însă mai mult de 2.000 au absentat de la fiecare dintre probele scrise, desfășurate între 1 și 5 iulie în 477 de centre.

Foto: Inquam Photos / Bogdan Dănescu

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW