Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


BAC 2019, sesiunea de toamnă. Elevii susțin proba la Limba şi literatura română

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 22 august 2019 Etichete: , , , ,

Elevii care au absolvit clasa a XII-a, dar care nu au reușit să promoveze examenul de bacalaureat în sesiunea din vară susțin, joi, proba scrisă la Limba şi literatura română. Peste 43.500 de candidaţi s-au înscris în sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat.

Vineri, 23 august, urmează proba scrisă obligatorie a profilului, respectiv matematică pentru elevii de la real sau istorie pentru cei de la uman.

Luni, 26 august, elevii vor susține ultima probă a examenului de bacalaureat din sesiunea de toamnă, respectiv proba la alegere a profilului şi specializării, care poate fi geografie, biologie, fizică, sociologie, psihologie, etc.

Marți și miercuri, 27 și 28 august, urmează evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, adică proba A.

Joi, 29 august, va avea loc și evaluarea competenţelor în limba maternă, proba B.

Vineri, 30 august și pe 2 septembrie vor fi evaluate competențele digitale ale absolvenților, adică proba D.

Pe 2 și 3 septembrie elevii vor trece prin evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C).

Primele rezultate se vor afișa, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, pe 3 septembrie. Contestațiile pot fi depuse în aceași zi. Rezultatele finale vor fi publicate pe 7 septembrie.

sursa foto: Inquam/ Octav Ganea

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *